Fiscul şi goana după bani: case de marcat monitorizate

Cu forţa sau printr-o aparentă mai bună informare, de un an încoace, Ministerul de Finanţe încearcă din răsputeri să-i convingă pe români să-şi plătească la timp datoriile către stat. Ba mai mult, ia şi o serie de măsuri care să-i forţeze într-un fel sau altul să ajungă cu dările la zi.

În acest sens, printr-un proiect de ordonanţă care va fi adoptat în săptămânile ce urmează, autorităţile se angajează că rambursările de TVA vor fi făcute mai repede şi promit facilităţi celor care se dovedesc bun-platnici. O altă măsură demnă de luat în calcul şi care merge tot pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale este şi cea a monitorizării caselor de marcat. Mai exact, aparatele de marcat fiscale, dotate cu jurnale electronice, vor fi conectate la un sistem informatic supravegheat în permanenţă de Fisc.Specialiştii în finanţe spun că în acest fel va fi redusă evaziunea fiscală mai ales în cazul comerţului cu amănuntul, iar ANAF-ului va putea controla veniturile fiscalizate ale firmelor din acest sector.

Alte modificări de pe lista Ministerului Finanţelor vizează modul în care se vor face plăţile. Din momentul în care această ordonanţă va intra în vigoare, casele şi maşinile nu vor mai putea fi cumpărate cu bani cash, nici de către firme, nici de către persoane fizice. Toate plăţile se vor face prin bancă. (I.H.S.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...