Viața unui bărbat, care atârna la modul propriu nu de un fir de păr, ci de o funie legată de un copac, a fost salvată de un agent de poliție. Omul, mult mai sensibil decât concubina sinucigașului, pe care n-o interesa foarte mult soarta acestuia, a alergat spre grădina din spatele casei, unde  se dusese, cu câteva minute mai devreme, bărbatul sătul de certuri, de femeie și de viață în general. Polițistul l-a găsit pe bărbat inconștient.

În vederea acordării primului ajutor, șeful de post a tăiat imediat funia şi întrucât bărbatul nu prezenta semne vitale, a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de câteva minute, în urma cărora victima şi-a revenit şi a prezentat din nou semne vitale”, se precizează în comunicatul IPJ Iași. ”A fost solicitată intervenţia echipajelor medicale, iar la faţa locului s-a deplasat un elicopter SMURD, care a preluat bărbatul şi l-a transportat la spital, în vederea acordării ingrijirilor medicale de specialitate. Conducerea IPJ Iaşi a felicitat poliţistul pentru promptitudinea intervenţiei sale, care a dus la salvarea vieţii persoanei.  Agent principal de poliţie Vatră Andrei este absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia 2013. În perioada 2013 şi-a desfăşurat activitatea la Postul de Poliţie Vlădeni, iar de un an este șeful Postului de Poliţie Andrieşeni”.

C.M.