Echipa de fotbal U15 a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Piatra Neamț, pregătită de profesorii Gabriel Rădulescu și Răzvan Lupu, găzduiește, începând de vineri, 2 iunie, unul dintre turneele zonale ale Campionatului Național. Alături de formația gazdă vor mai lupta pentru calificarea la turneul final Dante Botoșani, CSMS Iași, Atletico Vaslui, Junior Câmpulung Moldovenesc (Suceava) și Aerostar Bacău. Partidele se vor defășura pe terenul sintetic și pe cel de iarbă (II) de la Stadionul “Ceahlăul”.

“Am fost singurii care am cerut ca acest turneu să se desfășoare la Piatra Neamț și federația a fost de acord. Jucăm acasă și acesta poate fi considerat un atu”, a spus profesorul Gabriel Rădulescu.

ub.ro

În ultimul act al competiției, se califică doar ocupanta locului întâi. Cele 6 echipe participante au fost împărțite în două grupe. Dante Botoșani, Atletico Vaslui și CSMS Iași formează grupa I, iar LPS Piatra Neamț, Aerostar Bacău și Junior Câmpulung Moldovenesc alcătuiesc grupa a II-a.

Avem aceleași șanse de a termina pe locul întâi pe care le au toate echipele. Dacă vom face jocuri bune și vom fi preocupați de joc, avem o șansă în plus. La juniorii mici câteodată factorul mental își pune amprenta pe evoluția copiilor. Turneul se desfășoară vineri, 2 iunie și sâmbătă, 3 iunie și e foarte comprimat. Un meci la această categorie de vârstă durează două reprize a câte 35 de minute”, a mai adăugat prof. Rădulescu.

Vineri, 2 mai, cu începere de la ora 10:00, Dante Botoșani înfruntă Atletico Vaslui, iar apoi de la ora 12:00, LPS Piatra Neamț debutează în compania formației Aerostar Bacău.

“Toate echipele au o misiune dificilă. E vorba și despre refacerea după efort, dar și de factorul psihologic, cum am mai spus. Scopul nostru nu este de a câștiga zona cu orice preț, avem un obiectiv pe termen mai lung”, a conchis Gabriel Rădulescu.

LPS Piatra Neamț îl cuprinde și pe Matei Christian Ilie, component al naționalei U15 a României. După ce, în luna aprilie, a participat alături de ceilalți tricolori la un turneu de pregătire în Italia, imediat după turneul zonal de la Piatra Neamț el își va face bagajele și se va deplasa la un alt turneu, de această dată în Ungaria. (Ana MOISE)

pietricica turism