Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) profesor al universității bucureștene timp de 40 de ani, academician, rafinat iubitor și autor de poezie și George Călinescu (n.19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni), critic, istoric literar, personalitate enciclopedică a culturii și literaturi române, autorul inegalabilei ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” au fost de mai multe ori la Piatra Neamț ori s-au aflat în trecere prin orașul nostru. Preotul Gheorghe Verșescu, tatăl pictoriței Iulia Hălăucescu, într-un articol intitulat “Despre Ateneu” apărut în ziarul “Reformatorul”, în 1928, povestește despre conferința ținută de Tudor Vianu cu ocazia centenarului dramaturgului norvegian, Henric Ibsen. (Ana MOISE)
Despre Ateneul Popular
“Duminică, 1 aprilie 1928, ora 9 seara, Ateneul Popular din localitate și-a ținut a 19-a șezătoare culturală. Partea întâi a constat din conferința domnului profesor universitar Tudor Vianu, despre Henric Ibsen, a cărui centenar de la naștere îl sărbătorește astăzi, nu numai patria lui, ci toate țările civilizate. Oratorul analizează firea acestui geniu dramatic, opera lui și efectul operei asupra societății. Ibsen era un om singuratic, care disprețuia adunările și mediul social. Aflându-se odată la Munchen, unde se jucase una din piesele lui cu mare greutate a hotărât să asiste la un banchet în onoarea sa. Aflând că numărul participanților înscriși pentru banchet s-a întreit, din cât se propusese la început, refuză categoric să mai ia parte. Numai cu mari rugăminți, în cele din urmă, primi să participe. Firea lui retrasă se explică prin firea muncitoare și sobră a poporului norvegian, prin nenorocirile întâmplate în casa lui părintească încă de copil – familie de negustori înstăriți, trecuți prin dezastrul falimentului – și prin înfrângerea personalității lui de către proprii lui conaționali, care nu l-au înțeles, decât foarte târziu. Piesele sale de teatru jucate în Germania, în Italia, în Franța, numai în timpul din urmă, au făcut răsunet și în patria lui și au fost puse în scenă după ce neamurile străine îi ridicaseră osanale, ca celui mai de seamă dramaturg al timpului său. Opera lui Ibsen este o revelație în câmpul literelor și în domeniul dramaturgiei. Atmosfera încărcată, moralitatea lui aspră, influențată și de un spirit religios necruțător, străbat opera lui întreagă. Ibsen, studiat la suprafață, ar părea că prezintă multe contraziceri, unele ciudățenii și lucruri neînțelese. În fond, este unul și același uriaș, care, convins de valoarea individului luptător și încrezător în puterile lui, răstoarnă ierarhia valorilor morale de până atunci. Piesa «Rosmersholm» cu deznodământul dramatic al eroilor ei, pastorul Rosmer, soția lui și Rebeca West, arată marea doză de forță morală care se cere în lupta dintre intelectualitate și sensibilitate, focul mustrării de conștiință care mistuie pe infractorii legii morale, oricât s-ar ține ei de invincibili în dezlănțuirea fenomenelor sufletești, care zguduie firea omenească. Partea artistică a fost la înălțime. Plăcute recitări ale domnului profesor Nechita și emoționant, repertoriul muzical, corul Liceului de Fete, condus de domnișoara profesoară Sidonia Hogaș, este o revelație artistică, demnă de toată admirația. Toată lauda și tot meritul acestei reușite serbări culturale se cuvin organizatorilor ei, vrednicului președinte al Ateneului, domnul profesor Panaite Popovici, doamnei directoare a Liceului de Fete, doamna Eugenia Popovici și distinsului conferențiar, domnului Tudor Vianu, care ne-a onorat cu prezența și tratarea atât de vioaie și clară a unui subiect mai mult filozofic decât literar”. (Gheorghe Verșescu, “Reformatorul”, 1928)
Despre barajul de la Bicaz
Despre vizitele lui George Călinescu în județul Neamț aflăm de la regretatul profesor Traian Cicoare, în cartea ”Oameni, locuri și comori spirituale din ținutul Neamț”. Iată câteva mărturii document dedicate construcției uriașului baraj care a zăgăduit Bistrița, consemnate de academician pe 5 aprilie 1958:
“În scopul de a reface pe căi practicabile drumul lui Creangă de la Pipirig la Broșteni, pornim din nou la Piatra și, de aici, pe Valea Bistriței, la Bicaz. Vedem colosalele lucrări ale barajului, aducerea cimentului în furgoane – automobile speciale, deșertarea lor mecanică la locul de malaxare, transportarea pe vagonete lungi a căldărilor cu beton la locul trebuitor, ridicarea lor cu un clește de către scripetul unui funicular, care îl trece fulgerător pe partea cealaltă a Bistriței, unde se toarnă un pilon. Suim apoi, făcând un ocol printr-o vale laterală, mai în susul apei, de unde priveliștea e divină, urmărim valea ce se va inunda, schimbând geografia locului și transportând o parte din toponime din lumea realului în aceea a legendei. Călătorim anticipat pe fundul apelor. Plutele alunecă domol pe Bistrița. Dormim la Schitul Durău, în a cărui biserică descoperim picturi de Tonitza. Ceahlăul se ridică printre brazi ca un palat hugolian, cu interminabile turele și ascuțișuri. E Pionul, muntele sacru al mitologiei lui Gheorghe Asachi. Bem schinduc, un rachiu de afine, cu lămâie și o umbeliferă cu gust de leuștean (Conioselinum Fischeri). Dimineața, Ceahlăul a dispărut cu totul în ceață, lăsându-ne într-o vale comună”.
Biserica Sfântul Ioan
În iulie 1957, George Călinescu scria: ”Piatra Neamț, pe râul clocotitor Bistrița, și în perspectiva munților dominați de Ceahlău, nu departe de Bicazul în care se construiește marea hidrocentrală, e notabilă prin Biserica Sfântul Ioan, ctitorie din 1497 a lui Ştefan cel Mare, într-un stil ogival compact, fără perforații, singurul ornament sobru fiind două bande de arcade în partea de sus a zidurilor din piatră de râu de mortar. Un turn zvelt, octagonal, pe soclu patrulater, apără ca o suliță această mică fortăreață sacră”.
În anul următor, același oaspete nota: ”Drumul către Piatra Neamț, prin Bălțătești, Oșlobeni, urmează printre valuri mari de dealuri. În fund apar munții vineți. Autobuzul ne pune ca pe jupâneșica Malca (pasagera lui Moș Nichifor Coțcariul, celebrul erou literar al lui Ion Creangă) din Piatra. Oraș cu clădiri frumoase. Pe un deal către care, ca pe Râpa Galbenă din Iași, urc pe trepte de piatră, clopotnița pătrată jos, în sus octagonală și în apropierea ei Biserica fără turlă Sfântul Ioan, zidiri ale lui Ştefan, ultima din 1497-1498, cealaltă numită în pisanie «cămpănare» din 1499…”.
George Călinescu va veni din nou la Piatra Neamț în septembrie 1962, se pare pentru ultima oară. Curând s-a îmbolnăvit și, la 12 martie 1965, a plecat în călătoria cea fără de întoarcere. (Traian Cicoare ”Oameni, locuri și comori spirituale din ținutul Neamț”).
