Târgul de carte „Libris”, ediția 2018,  ce urmează să se deschidă joi, 13 septembrie este un bun prilej pentru Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, de a strânge cărți și rechizite pentru beneficiarii din centrele sociale care aparțin de respectiva direcție. Astfel, vizitatorii târgului sunt îndemnați să aducă de acasă câte o carte, un caiet sau chiar rechizite pe care să le doneze.

“Cu ocazia Târgului de carte Libris, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț – prin suportul acordat de Camera de Comerț, organizatorul târgului, va avea un stand de colectare de cărți care vor fi dăruite copiilor, tinerilor și vârstnicilor din centrele noastre sociale. Cine vine la lansările de carte sau pur și simplu să viziteze târgul, poate să aducă de acasă un roman bun pentru bunicii din Centrul Pietricica, o carte interesantă pentru tinerii de la Centrul Împreună, o carte de colorat sau, de asemenea, un caiet, un penar, o cutie de acuarele, o carte cu poze, pentru copiii din centrul nostru de zi”, a precizat Ana Berea, director DAS – Primăria Piatra Neamț. (E.C.)