Rectificarea bugetului județului Neamț a fost aprobată de consilierii județeni la a doua încercare, în ședința extraordinară din 5 aprilie. Reuniunea a debutat cu un moment de reculegere, la inițiativa președintelui Ionel Arsene, în memoria celor 9 victime ale tragicului accident petrecut în noaptea de 4/5 aprilie, în comuna Alexandru cel Bun.

De la ședință au lipsit doi consilieri PSD, Olga Nistor și Mădălina Ciubotaru și doi consilieri PNL, Florin Hopșa și Gabriela Banu. La finalul ședinței, la punctul Diverse, președintele Ionel Arsene a anunțat că o delegație formată din 3 persoane va merge în vizită în Egipt, la invitația Ambasadei Egiptului la București: “La invitația Ambasadei Republicii Egipt, în perioada 15-20 aprilie o delegație de la Consiliul Județean va merge într-o vizită în Egipt. Domnul vicepreședinte Asaftei va conduce această delegație din care mai fac parte Carmen Nastasă, director al Centrului Carmen Saeculare și Mona Țigănuș, șef la Direcția Județeană de Dezvoltare Turistică și Guvernanță Corporativă, din cadrul CJ Neamț”. (E.C.)

ub
pietricica turism