0:00

Săptămână redusă de muncă la ArcelorMittal Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiArcelorMittal Tubular Products anunţă, prin intermediul unei declaraţii de presă, o reducere a săptămânii de lucru la 4 zile pentru unitatea de la Roman.

Decizia, despre care se spune că a fost luată după consultarea reprezentanţilor angajaţilor, este motivată de volumul redus de comenzi.

Măsura ar putea fi prelungită şi în luna noiembrie.

“ArcelorMittal Tubular Products Roman anunţă că – din cauza înrăutăţirii situaţiei pieţei – este forţată să îşi adapteze temporar operaţiunile. Unitatea noastră din Roman, care produce ţevi, în special pentru sectorul de petrol şi gaze, se confruntă cu un volum redus de comenzi şi cu diminuarea severă a preţurilor, din cauza crizei ţiţeiului, precum şi cu o încetinire a ritmului proiectelor. Reprezentanţii companiei au consultat reprezentanţii angajaţilor şi i-au informat asupra faptului că cea mai bună soluţie pentru următoarele săptămâni este reducerea săptămânii de lucru la patru zile şi – dacă este necesar – prelungirea acestei măsuri, inclusiv în noiembrie. Conducerea Unităţii este hotărâtă să ia măsurile necesare pentru reducerea costurilor, cu scopul de a îmbunătăţi numărul comenzilor şi de a creşte treptat producţia”, se precizează în declaraţie. (ZCH NEWS; FOTO: Ziarul de Roman)

Articolul precedentPerformanță remarcabilă: romașcanca Amelia Băbuţă – prima pe lista viitorilor magistraţi
Articolul următorLiceele din Iaşi, parte a campaniei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.