0:00

Sala Cupolă de la G.T. Kirileanu ar trebui consolidată, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Conducerea Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu se confruntă cu o grămadă de probleme de ordin administrativ. În timp ce caută un spațiu pentru mutarea filialei din cartierul Dărmănești, conducerea instituției a solicitat o expertiză tehnică pentru a ști dacă cupola din sticlă, devenită simbol al municipiului Piatra Neamț, va mai rezista intemperiilor din această iarnă în condițiile în care a fost contruită în anul 1972. ”Am solicitat o expertiză tehnică la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a vedea dacă tâmplăria și sticla cupolei bibliotecii mai are stabilitate, pentru că există numeroase riscuri. Metalul și sticla de la Sala Cupolă au fost montate, contruite, în anul 1972 și ar trebui luate măsuri, trebuie consolidată structura și schimbată tâmplăria. De asemenea, am solicitat sprijin la Primăria Piatra Neamț în vederea găsirii unei soluții pentru filiala Dărmănești pentru că este o filială extrem de solicitată și căutată de public. Noi sperăm ca primăria să ne poată ajuta, am avut și discuții cu conducerea CJ și am ajuns la concluzia că extinderea și reabilitarea spațiului existent este foarte costisitor, în jur de 7 miliarde de lei. E mai ieftin să cumperi un apartament în zonă. Am găsit deschidere pentru dialog la Primărie și acum se caută soluții”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, manager Biblioteca G.T. Kirileanu. (I.C.)

Articolul precedentTimbrul de mediu, mai mic de anul viitor
Articolul următorSenator Liviu Bumbu: “Producţie mare, preţuri mici”