468.518 nemțeni sunt așteptați astăzi, 6 octombrie, în prima zi a referendumului, să se pronunțe asupra revizuirii Constituției. Cele 486 de secții organizate în Neamț s-au deschis la ora 7:00, se vor închide diseară, la ora 21:00, și se vor redeschide mâine, 7 octombrie, în a doua zi a referendumului, în același interval orar, 7:00-21:00.

O primă problemă a apărut la Secţia 482 de la Mănăstirea Sihăstria. Iniţial au fost aduse 200 de buletine de vot, pentru persoanele înscrise în liste. Din cauza afluxului de turişti dornici de a vizita lăcaşul de cult, dar şi de a-şi exprima votul, 110 buletine au fost deja utilizate, rămânând disponibile doar 90. “Am făcut demersuri pentru a suplimenta numărul de buletine de vot de la această secţie. Acestea vor fi aduse de la o secţie apropiată”, a precizat judecător Cristina Florea, preşedinta BEJ Neamţ. Reporterii “Mesagerului de Neamţ” sunt pe teren astăzi în prima zi a Referendumului şi vă ţin la curent cu evenimentele prin intermediul unui LIVE TEXT. (I.Ş.)

pietricica turism

Lasă un răspuns