0:00

Primăria Roman a expediat pe adresa redacţiei un comunicat de presă referitor la raportul de control al Prefecturii Neamţ. Îl redăm integral, precizând că, la finalul acestuia, se găsesc şi o serie de documente despre parcarea etajată de pe str. Sucedava, furnizate tot de instituţia romaşcană.

Primăria Roman răspunde Prefecturii Neamţ cu documente. Replica Prefecturii, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Așa cum am declarat la începutul acestei săptămâni, am salutat preocuparea Prefecturii Neamț pentru aflarea cauzelor avariei înregistrate la rețeaua de alimentare cu apă în zona Pieței, precum și a motivelor intervenției cu întârziere a operatorului județean, ApaServ. Totodată, mi-am manifestat încrederea că Prefectul județului va analiza cu obiectivitate și că se va poziționa ca reprezentant al unei instituții depolitizate, nepărtinitoare. Se pare, însă, că m-am înșelat. Dincolo de rapiditatea mult prea suspectă cu care a fost întocmit un raport în urma controlului, mai grav este faptul că acest raport este unul complet fals, care nu are nicio legătură cu cele constatate pe teren, nici cu avizele și rapoartele pe care, de bună credință, le-am pus la dispoziție.

Pentru corecta informare a opiniei publice, transmit următoarele:

  • la data aprobării investiției și predării amplasamentului, Primăria Roman a primit toate avizele favorabile, atât din partea ApaServ, cât și din partea Inspectoratului în Construcții, instituții care au participat la acest protocol și care nu au avut nicio obiecție;
  • în ceea ce privește existența pe actualul amplasament al investiției a unei conducte de alimentare cu apă DN 400, informația este total falsă, aşa cum reiese din avizul ApaServ pe care-l facem public. Pe amplasamentul parcării, în subteran, nu există evidenţiată în anexa avizului ApaServ nicio conductă de alimentare, cu atât mai puțin una de tipul DN 400, singurele conducte se află pe străzile Aprodu Arbore și Sucedava, sunt de tipul DN 200 și se află la o distanță considerabilă față de parcare, distanță care nu a pus în pericol, nicio clipă, avarierea acestora;
  • mai mult decât atât, din documentele pe care vi le punem la dispoziție, se observă că reprezentatul ISC a semnat în 2012 procesul verbal de predare a amplasamentului, că sunt respectate toate condițiile legii, iar astăzi, același, probabil la presiunea Prefecturii, constată prezumtive nereguli;

În consecință, nu pot să nu remarc tendențiozitatea, chiar reaua credință cu care a fost întocmit acest raport, atitudine care nu face cinste unei instituții, cea a prefectului, care ar trebui să fie apolitică și să vegheze la respectarea legii. Totodată, îmi exprim neplăcuta surprindere că o avarie care a lăsat o zi romașcanii fără apă, din cauza  intervenției anevoioase a ApaServ, este folosită în scopuri electorale, în încercarea tardivă, inutilă și demnă de toată mila, a PSD, partid care controlează și Prefectura și Apa Serv. În ceea ce mă privește, vă asigur că rămân același om consecvent principiilor transparenței, dialogului și construcției și nu mă las intimidat de nicio instituție care încearcă să pună presiune pe o administrație care a lucrat și lucrează în folosul comunității romașcane”, se menţionează în comunicatul de presă semnat de Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Primăria Roman furnizează şi o serie de documente despre care afirmă: „le-a primit în momentul demarării investiției, documente din care reiese, negru pe alb, tendențiozitatea la care făceam referire”.

Documentele (PDF):

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/06/ADRESA-CATRE-APASERV.pdf

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/06/AVIZ-APASERV.pdf

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/06/ANEXA-AVIZ-APASERRV.pdf

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/06/Aviz.pdf

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/06/PROCES-VERBAL-1.pdf

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/06/PROCES-VERBAL-2.pdf

Replica Prefecturii cu fotografii:

„Am constatat, cu oarecare surprindere, încercarea lamentabilă a domnului Lucian Micu de a ascunde adevărul în ceea ce privește modul în care a fost încălcată legea de Primăria Roman atunci când a fost eliberată autorizația de construcție a parcării supra-etajate din zona Pieței Centrale.

Chiar documentele făcute publice de acesta, și care au stat și la baza emiterii raportului de control al Prefecturii Neamț, arată fără echivoc faptul că reprezentanții Companiei Județene APASERV au solicitat expres în aviz devierea rețelei de apă potabilă și canalizare (punctul 7 din avizul 3067/28.05.2012) care există sub lucrare.

Fără a face referiri invesiție, îl întreb public pe domnul Lucian Micu:

  • A fost realizat un proiect tehnic de deviere a rețelei de apă potabilă și canalizare conform mențiunii la punctul 7 din avizul Apaserv? Dacă da, vă rog să prezentanți urgent acest proiect.
  • Dacă nu există, cum a fost eliberată autorizația de construcție fără ca documentația depusă de executant să fie completă, adică să conțină și proiectul de deviere a rețelei de apă potabilă și canalizare cerut de APASERV?

Raportul corpului de control al prefectului arată că punctul 7 a fost ignorat cu bună știință de către reprezentanții Primăriei Roman, nefiind realizată devierea rețelei de apă potabilă și canalizare. Totodată, în urma intervenției APASERV la conducta de alimentare cu apă, în urma avariei de sâmbătă, s-a constatat și faptic că nu a fost realizată lucrarea de deviere, potrivit prevederilor avizului.

Nu doresc să intru într-o polemică sterilă cu domnul Lucian Micu. Vreau însă să îi asigur pe romașcani de buna credință a controlului efectuat la Primăria Roman, control în urma căruia nu am dorit neapărat să găsim vinovații pentru avaria care a lăsat 50.000 de oameni fără apă, timp de o zi, ci să găsim mai degrabă soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple.

De aceea am cerut și reprezentanților APASERV să prezinte, în regim de urgență, soluții realiste prin care eventualele intervenții la rețeaua de apă potabilă și canalizare a orașului să nu mai conducă la sistarea apei către populația municipiului Roman.

Pentru susținerea celor menționate mai sus, este elocvent avizul APASERV de mai jos, și mai exact punctul 7 al acestuia.”

Cu stimă,

prefect Vasile Panaite

Primăria Roman răspunde Prefecturii Neamţ cu documente. Replica Prefecturii, ZCH NEWS - sursa ta de informații Primăria Roman răspunde Prefecturii Neamţ cu documente. Replica Prefecturii, ZCH NEWS - sursa ta de informații

(ZCH NEWS)

Articolul precedentJudecaţi pentru evaziune! Prejudiciu estimat la 2.325.194 de lei
Articolul următorIonel Arsene la Bălțătești: ”O voi susține pe Mihaela Marian, în toate proiectele pentru comună!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.