Un control, făcut de polițiștii de la Postul comunal Tarcău și de reprezentanții Ocolului Silvic Brateș, în ziua de 9 octombrie, la firmele care exploatează lemn în zonă, s-a încheiat cu întocmirea unui dosar penal.  Verificările făcute într-o partidă în care lucra o firmă din Suceava  au scos la iveală faptul că trei dintre angajații societății comerciale respective au tăiat, fără drept, 10 mc de lemn.

“În urma calculului reprezentând contravaloarea materialului lemnos tăiat fără drept de către cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 38 de ani, doi din Suceava şi unul din Tarcău, a rezultat un prejudiciu în cuantum de 8.500 de lei. Poliţiştii continuă cercetările faţă de aceştia sub aspectul comiterii infracţiunii silvice de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini fără drept de arbori, puieţi sau lăstari din fondului forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate şi a infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept din fondului forestier naţional, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. (C.M.)

pietricica turism

Lasă un răspuns