Trei noi jucători au apărut în lotul grupării CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, astăzi, 10 iulie, la începerea pregătirii pentru viitorul sezon al Ligii a IV-a. Aceștia sunt Vali Rotaru, Micheal Ibe și Teodor Câmpeanu. Vali Rotaru a venit de la CSM Roman și ”a rămas doar să-și depună semnătura. El este un jucător în care eu îmi pun mari speranțe ținând cont de experiența pe care o are”, după cum a declarat prof. Toader Șteț.

A doua noutate este un fotbalist de culoare Micheal Ibe, născut în anul 1989 în Nigeria și care a jucat ultima dată la o echipă din Germania. ”Dacă va rămâne în oraș pe o perioadă mai lungă probabil că o să fim interesați de serviciile lui. Soția sa lucrează la o firmă aici în Piatra Neamț și așa a ajuns la noi”, a mai spus antrenorul Șteț.

Ultima noutate este portarul Teodor Câmpeanu, fiul lui Costel Câmpeanu-Burebista care ultima dată s-a aflat în lotul grupării ASA Târgu Mureș. ”Se va pregăti cu noi și vom vedea ce vom decide. Am mai fost în discuții și cu portarul Hărăguță, dar a optat pentru Aerostar Bacău. Probabil că o să mai avem jucători pe care o să-i împrumutăm la alte echipe. În privința lui Dan Nedelcu el nu s-a prezentat la pregătiri. Noi i-am făcut o ofertă și rămâne ca el să decidă”, a mai completat Toader Șteț.

Lupei va da examen la Facultatea de Medicină din Târgu Mureș, iar Catrinoi nu se mai regăsește în lotul pietrean.

”O să fie un sezon mult mai greu, dar sperăm să promovăm. Această pregătire este cea mai grea din viața unui sportiv, dar cred că o să trecem cu bine peste ea. Promovarea este cuvântul de ordine, nici nu ne gândim la altceva. Pe colegii noi o să-i ajutăm să se integreze cât mai repede”, a afirmat și jucătorul Marius Rusu.

Gazonul terenului principal este supus unui proces de scarificare. ”Se scoate iarba uscată și după aceea se supraînsămânțează. Se fac niște drenuri mici în care se introduce sămânța”, a precizat Toader Șteț. (Ana MOISE)

pietricica turism