0:00

LIGA A II-A: FC Ceahlăul – Gloria Buzău 0 – 1! CLASAMENT, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCeahlăul Piatra Neamţ nu a reuşit să părăsească ultima poziţie a clasamentului Seriei I a Ligii a II-a nici după partida de astăzi, 21 noiembrie, de pe teren propriu.

Nemţenii au pierdut, scor 0 – 1, contra celor de la Gloria Buzău. A înscris Burlacu (3), cu un şut plasat, din marginea careului mic.

Oaspeţii au lovit apoi bara porţii apărate de Barna (15), la şutul lui Danciu. Gazdele puteau egala în minutul 18, dar Popadiuc a şutat de puţin pe lângă poartă, după o pătrundere de toată frumuseţea în careul buzoian.

În partea a doua a întâlnirii, Ceahlăul a ratat şansa egalului, la o lovitură liberă indirectă din mijlocul careului buzoian, dictată de arbitrul Horia Mladinovici pentru un pas la portar. Rând pe rând, pietrenii au şutat în zidul jucătorilor de la Gloria Buzău, masat în faţa liniei porţii. Ceahlăul a dominat repriza a doua, dar fără un atacant pur-sânge, cel puţin de talia lui Dan Nedelcu, jucător care la acest meci nu a fost nici măcar rezervă, nu puteau spera la mai mult. Ceahlăul a depins de execuţiile juniorului Marian Drăghiceanu, care a avut prea puţine şanse de puncta în acest joc.

Înfrângerea a fost, din câte se pare, o consecinţă firească a faptului că antrenorul Mazzali a pierdut controlul vestiarului, jucătorii fiind nemulţumiţi de faptul că tehnicianul italian nu are nicio idee tactică la antrenamente.

Dan Nedelcu, spre exemplu, cel care a marcat două goluri importante pentru FC Ceahlăul, ce au consemnat tot atâtea victorii în dreptul echipei pietrene, cu Farul Constanţa şi ACS Berceni, a mărturisit că învaţă mai mult la grupa juniorilor de elită, condusă de profesorul Lidi Chertic, de la LPS Piatra Neamţ, decât la un antrenament cu Mazzali!

La pătrunderea pe terenul de joc, ambele formaţii au purtat un banner cu inscripţia „Respect Reşiţa!”, elogiind astfel curajul jucătorilor reşiţeni de a demasca abuzurile conducerii echipei Metalul, care nu au mai plătit jucătorii de opt luni!

Partida a contat pentru etapa a XV-a, rundă din care, joi, 19 noiembrie, s-a jucat partida Rapid Bucureşti – Farul Constanţa încheiată nedecis, 0 – 0.

În celelalte meciuri ale etapei s-au consemnat rezultatele: Bucovina Pojorâta – Rapid CFR Suceava 1 – 1, Dunărea Călăraşi – Oţelul Galaţi 3 – 1, Academica Clinceni – ACS Berceni 2 – 2, Dacia Unirea Brăila – SC Bacău 1 – 0.

CLASAMENT LIGA A II-A

1. Rapid Bucureşti 30
2. Dunărea Călăraşi 27
3. Dacia Unirea Brăila 27
4. Academica Clinceni 27
5. Farul Constaţa 25
6. Rapid CFR Suceava 21
7. SC Bacău 19
8. Gloria Buzău 17
9. ACS Berceni 16
10. CS Baloteşti 12
11. Bucovina Pojorâta 11
12. Oţelul Galaţi 9
13. Ceahlăul Piatra Neamţ 8

(M. STOIAN; M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentACTUALIZARE Fram Reykjavik – HCM Roman 22 – 27 (12 – 14) Calificare fără dubii!
Articolul următorHCM Roman în primăvara europeană GALERIE FOTO
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.