izotec

Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) anunță, într-un comunicat de presă, că salariații din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) și din federațiile sportive naționale au intrat în grevă generală de miercuri, 8 august, ora 8:00.

“De la declanșarea protestelor nu s-au făcut progrese în rezolvarea nemulțumirilor celor care muncesc în sport și tineret, MTS-ul nu a inițiat negocieri reale pentru deblocarea situației reclamate. Angajații din subordinea MTS sunt hotărâți să își recapete drepturile, să nu mai muncească fără să fie plătiți și solicită: «plată egală pentru muncă egală». Protestul se va desfășura la nivel național și va afecta activitatea din: Cluburile Sportive Municipale, Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Casele de Cultură ale Studenților, Complexurile Sportive Naționale și Federațiile Sportive Naționale. Am acceptat prea multe compromisuri, care ne-au transformat într-o masă de manevră, și aproape că am început să credem că asta este normalitatea. Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să înțeleagă că suntem determinați să ne obținem drepturile și că nu vom da înapoi”, a declarat Andy Nagy, preşedintele SNST.

Protest în martie 2018 al angajaţilor DJST Neamţ

Revendicările sindicaliştilor sunt următoarele:

  1. în cadrul subordonatelor MTS sunt salarii diferite pentru funcții similare; solicităm egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata pentru funcții similare
  2. lipsa de personal și supraîncărcarea cu sarcini a angajaților existenți; administratorul este și mecanic și fochist și instalator și șofer etc; cumulul de funcții este dus la extrem, fără beneficii salariale dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuții
  3. MTS este imun la orice propunere de corectare a situației salariaților și respinge dialogul constructiv; puținele întâlniri se produc cu greu și fără finalizare concretă
  4. 70% dintre salariați au venituri de 1.300 de lei net fără diferențiere în funcție de studii, funcții, răspundere sau complexitatea muncii
  5. funcțiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, șofer, recepționer, cameriste, profesor-antrenor) sunt încadrate incorect și neunitar; marea majoritate a salariilor sunt aproape de minimul brut pe economie;
  6. nu se acordă sporul/gradația de vechime; sunt plătiți la fel și angajații cu 1 an și cei cu 35 de ani vechime; deși există hotărâri judecătorești care spun că gradația de vechime se acorda la salariul de bază minim brut și nu este inclus în acesta, MTS refuză aplicarea acordarea gradației de vechime
  7. există situații de inechitate salarială în care noul angajat are salariu mai mare decât cel cu vechime
  8. nu este plătită munca în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătoare legală și nici muncă suplimentară
  9. pontajele nu reflectă situația reală iar MTS refuza să intervină în această problemă; dacă s-ar efectua pontarea corectă conform Codului muncii, ar fi evidențiate sute de mii de ore suplimentare prestate anual
  10. nu se mai acorda sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național
  11. începând cu 1 ianuarie 2018 antrenorilor cu sportivi la lotul național le-au scăzut veniturile
  12. în MTS în afara salariului de bază nu se acorda nici un spor prevăzut de lege
  13. nu se aplică noul regulament de sporuri pentru condiții de muncă la nivelul MTS și al unităților subordonate, din motive bugetare; MTS nu confirmă solicitarea fondurilor necesare la rectificarea bugetară
  14. MTS impune o salarizare inechitabilă în federațiile sportive naționale, respectiv salariul minim pe economie, fără diferențiere după funcție, studii, vechime etc.
  15. Nu se acorda voucherele de vacanță în toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizată neunitar
Protest în martie 2018 al angajaţilor DJST Neamţ

După grevele de avertisment din 27 iulie şi 2 august şi mitingul de protest din data de 2 august acţiunile de protest au ajuns la punctual culminant: greva generală. Alte detalii – AICI. (M. CONSTANTINESCU)

ub
pietricica turism

Lasă un răspuns