0:00

Gratuitățile pe mijoacele de transport în comun, votare… opintită, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn Consiliul Local, după mai multe opintiri, s-au votat gratuitățile pe mijoacele de transport în comun, de data aceasta pentru perioada februarie-decembrie 2017. Evident, și tura asta, am asistat la o mică luptă politică, generată de un amendament făcut de viceprimarul Luminița Vîrlan, care a propus ca plata contravalorii abonamentelor acordate beneficiarilor de gratuitate pe mijloacele de transport în comun să fie făcută conform legii, din bugetul local, nu din redevența încasată de ADI Urbtrans, ca până acum.

Primarul Dragoș Chitic a sărit ca ars, spunând că bugetul local va fi și mai împovărat prin această decizie: ”Când s-a înființat ADI Urbtrans, tot Consiliul Local a aprobat că aceste gratuități se suportă din redevența pe care Urbtrans o încasează. Tocmai acesta a fost și scopul asociației. În momentul acesta, Primăriei Piatra Neamț, prin amendamentul făcut, i se creează un dezavantaj și constituie un avantaj pentru Consiliul Județean și, eventual, pentru ADI Urbtrans. Mi-aș fi dorit ca în Consiliul Local să se ia decizii care să nu aducă o povară în plus bugetului local. Acest amendament nu este în regulă, are o suspiciune de ilegalitate”.

În replică, a primit o întrebare de la colega viceprimar: ”Putem decide noi ca ADI Urbtrans să facă această plată, atâta vreme cât nu știm ce relații instituționale există între Urbtrans și Primărie, recte CL?”. Asta, evident, înainte de vot.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu amendamentul viceprimarului PSD, spre mare supărare a liberalilor, care n-au putut împiedica în vreun fel hotărârea colegilor din alianța PSD-ALDE-PMP.

Schimbând registrul, proiectul de hotărâre privind solicitarea SC Salubritas de a aproba mărirea tarifelor pentru activitățile specifice de măturat și întreținere spații verzi nu a fost acceptat. Probabil că nu sunt finalizate negocierile pentru renunțarea la funcția de director a actualei șefe. Nu mai contează că salariul minim a fost majorat la nivel de țară de PSD, la nivel de Salubritas Piatra Neamț PSD-ul a zis pas. În replică, pentru că era nevoie de votul a două treimi din consilieri, nici medicul ginecolog Tudor Sălăvăstru nu a fost votat, să facă parte din Consiliile de Administrație ale Colegiului Tehnic de Transporturi, Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” și Centrului Județean de Excelență Neamț, în locul lui Radu Secuiu, demisionar. Aceeași soartă a avut-o și proiectul prin care SC Locativserv dorea închirierea directă a unui spațiu situat în incinta Mall-ului de lângă Piața Mare.

Cum s-ar spune, chestiuni serioase și oameni pe măsură. (Ana MOISE)

Articolul precedentCa să scape de poliţişti, le-a lovit autospeciala!
Articolul următorACTUALIZARE: Băiatul șefului PMP Târgu Neamț a murit după ce-a căzut de la etaj
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.