Femeia care a condus România din alcov: ELENA LUPESCU

Magda “Elena” Lupescu (n. 1896 Iaşi – d. 1977, Estoril) a fost fiica lui Nicolae (Nahum) Grünberg (născut evreu, ulterior botezat creştin ortodox) şi a Elizei Falk (născută evreică, botezată în religia catolică), fostă dansatoare la Viena. În timpul primului război mondial, Elena Lupescu a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, de care a divorţat după scurt timp. În 1922, a devenit amanta prinţului Carol. În 1923, au fugit împreună din România. Prinţul Carol a fost încoronat în 1930 ca Regele Carol al II-lea al României. După abdicarea Regelui Carol al II-lea în septembrie 1940, Magda “Elena” Lupescu l-a urmat în exil. Carol al II lea era în stare de orice sacrificiu pentru amanta sa evreică, chiar să cedeze Ardealul Ungariei, dar asta este o altă poveste. Marea sa pasiune pentru ea a fost explicată prin boala de care suferea regele. Fondul relaţiei acestui cuplu era cel dintre un bolnav şi sora lui medicală. Carol al II-lea suferea de “priapism” (este o afecţiune medicală dureroasă, în care penisul erect nu se întoarce la starea flască, în ciuda absenţei stimulării atât fizice, cât şi psihologice, în termen de 4 ore. Tratamentul cunoscut era extrem de dureros şi consta în înfigerea unor ace de seringă în penis şi în extragerea artificială a sângelui. Evreica Magda “Elena” Lupescu era cunoscută ca o femeie de moravuri uşoare, cu clientelă de nivelul clasei medii. În 1925, ea se cuplează cu cineastul Tudor Posmantir, evreu din Brăila, care conducea o mică afacere cu filme porno şi albume de plasament. Elena Lupescu pozase pentru un astfel de album, fotografiile sale nud fiind mai târziu recuperate din străinătate cu sume importante. Unul dintre clienţii lui Posmantir, în anii ’20, era chiar prinţul Carol, pe care îl însoţise într-o călătorie în jurul lumii şi căruia îi plasa în mod curent femei. Este de presupus că tehnica sexuală a evreicii i-a atras atenţia lui Carol, găsindu-şi, astfel, o parteneră potrivită pentru excesele sale maladive. Odată ce evreica s-a infiltrat în inima lui Carol, a făcut toate eforturile ca să înţeleagă caracterul iubitului ei şi să se comporte după placul lui. A priceput curând că sub faţada virilităţii sale, Carol II era cumplit de vulnerabil: un bărbat slab, nehotărât, imatur, care avea nevoie să fie consolat. Cu toate acestea Elenei Lupescu nu-i ajungea “mădularul” iubitului regal. Generalul Gavrilă Marinescu, un intim al camarilei regale, îi spunea lui Constantin Argetoianu că regele, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu “făceau figuri în trei” şi că nu doar regele era infidel şi se culca cu diverse prostituate, dar şi Elena Lupescu îşi înşela regalul amant ori de câte ori avea ocazia. Cert este că Elena Lupescu ştia să-l manipuleze pe rege. În 1930, odată cu începutul Restauraţiei, Carol II o aduce pe ascuns în ţară şi o cazează în Sinaia. După acest episod, Elena Lupescu ajunge la Bucureşti, şi este cazată într-o vilă de pe Aleea Vulpache. Vila a devenit centrul Camarilei, iar bucureştenii au denumit-o „La curve”. Elenei Lupescu, toată lumea îi spunea “Duduia”. Treptat, Elena Lupescu şi Camarila, în ansamblu, şi-au extins influenţa, ajungând să controleze evoluţia vieţii politice, întreţinând disensiunile dintre fruntaşii partidelor, impunând ideea că de evreica amantă depinde venirea unora sau a altora la guvern – ceea ce era adevărat. Şi viaţa economică a României era la fel de mult influenţată de Elena Lupescu şi Camarilă prin jongleriile cu comenzile de Stat, care-i puteau îmbogăţi pe cei apropiaţi şi defavoriza pe adversari sau chiar eliminarea celor indezirabili. Chiar din momentul revenirii în ţară a Elenei Lupescu, majoritatea opiniei publice româneşti a avut o reacţie negativă faţă de ea şi faţă de Camarilă. Elena Lupescu nu era interesată de opinia publică. Ştiindu-se puternică prin slăbiciunea şi interesul regelui, evreica îi privea pe români cu dispreţ. Dorea, în schimb, să fie permanent la curent cu tot ce se spunea despre ea, cu toate acţiunile puse la cale împotriva ei. Pentru aceasta a folosit instituţiile Statului, dar şi-a format şi un serviciu propriu de informaţii. Mahalaua avea ca subiecte principale de discuţie: „Regele este cu Lupeasca la Sinaia”; „Regele s-a vândut jidanilor”; „Regele se va căsători cu jidanca”; „Regele vrea să vândă totul jidanilor”; „Regele are deasupra patului portretul Elenei Lupescu, pe care-l ţine şi pe birouri, înconjurat de flori”; „Elena Lupescu este peste”. Sau zvonurile privind achiziţiile materiale majore ale amantei regelui: un palat costând 6 milioane lei; o moşie costând 10 milioane lei etc. Elena Lupescu a coordonat răsplătirea celor care susţineau regimul lui Carol; de cele mai multe ori, ea era chiar şi în spatele numirii sau revocării miniştrilor. A vegheat ca fidelii Camarilei să fie plasaţi în posturi care aduceau avantaje materiale sau în posturi prin care putea fi controlată societatea. Printre primii profitori ai acestui sistem s-au aflat rudele amantei regale, acestora rezervându-li-se mai ales afaceri oneroase cu Statul. Foarte implicat în afaceri cu Statul era evreul Emil Lupescu, inginer şi diplomat. Era fiul evreului Victor Lupescu, fratele tatălui Elenei Lupescu, Nicolae Lupescu (Nuham Grünberg) şi se înfrupta din banii celui mai important finanţator al Camarilei, Nicolae Malaxa, fiind căsătorit cu nepoata acestuia, Marta Crăiescu. Fratele Elenei Lupescu, evreul Constantin Lupescu, considerat de contemporani a fi cam debil mintal, fusese angajat, de formă, ca funcţionar superior la Uzinele Malaxa, ca achitare a o parte din obligaţiile lui Nicolae Malaxa către “Duduie”. Un unchi al amantei regale, evreul Iorgu Melitineanu, farmacist, a ajuns la conducerea Casei de Asigurări Sociale, post din care i-a favorizat permanent pe medicii şi farmaciştii evrei. Se înfrupta din bugetul ţării şi o mătuşă a amantei regale, evreica Ernestina Grünberg, căsătorită Swetz.  Familia Swetz avea monopolul fabricării cartuşelor pentru puşca mitralieră cu care era înzestrată Armata română, prin întreprinderea „Metrom”. Contractul era atât de oneros, încât a trezit mari proteste în rândul ofiţerilor superiori, inclusiv o interpelare în Parlament la adresa ministrului Apărării Naţionale, generalul Angelescu, în 1937. Alt văr al Elenei Lupescu, avocatul evreu Dumbrăveanu, ajunsese unic furnizor de uniforme pentru Armată. Îndeletnicirea era foarte profitabilă, datorită dorinţei lui Carol II de a înnoi înfăţişarea militarilor (mai ales a ofiţerilor) şi a înclinării sale către festivism. Străinii occidentali o priveau ca pe o acţiune ilogică, fapt prezentat la tribuna Senatului, pe 13 iunie 1939, de senatorul C. D. Dimitriu: „Nişte prieteni din altă ţară mă întrebau: Cum se poate ca atunci când lumea întreagă este zguduită de atâtea îngrijorări, când se pun probleme atât de importante şi se ridică ameninţări împotriva vechilor aşezări politice, când se dărâmă şi se suprimă graniţele, dumneavoastră, românii, să vă ocupaţi de câţiva centimetri de fireturi pe care trebuie să le aibă uniformele?“ Presa internaţională a fost, în general, ostilă Elenei Lupescu, cu excepţia publicaţiilor evreieşti! O serie de ziare occidentale, evreieşti, s-au constituit în susţinătoare ale Elenei Lupescu, considerând, ca de obicei, acţiunile impotriva ei drept acte “antisemite”. Deseori se ajungea chiar la ameninţări impotriva României pe această temă! În aceste publicaţii, Elena Lupescu era prezentată laudativ, pentru că făcea cinste Poporului evreiesc şi ajuta Poporul român. Hersch Cherciman semna articolulul “Magda Lupescu. O evreică care a dăruit Ţării Româneşti un rege”, apărut în “Der Tag” (“Ziua”), New York: “Ea este foarte bine iniţiată in politica Statului român. Ea ştie tot ce se petrece în culisele Palatului Regal. Dânsa ştia că regele este prea slab pentru a învinge pe adversarii şi vrăjmaşii lui. Lui Carol îi lipseşte curajul şi caracterul. Oare este un motiv suficient ca vrăjmaşii lui Carol să iasă învingători? Patriotismul Magdei către România şi caracterul ei de oţel pentru adevăr şi dreptate n-au putut admite aşa ceva. Dacă Carol este într-adevăr un caracter slab, atunci trebuie să fie întărit. Amorul ei pentru Carol împreună cu caracterul ei oţelit, îl vor intări pe Carol!” Sau: “Poporul întreg o admiră pe Elena Lupescu, care s-a dovedit a-i fi superioară lui Carol în caracter şi inteligenţă.” Ea s-a opus renunţării la tron “fiindcă era prea mare patrioată şi iubea prea mult pe Carol. Scopul şi dorinţa ei era ca iubitul ei să se înalţe cât mai sus prin amorul lor”. Trebuie constatat că acţiunile cuplului Carol II – Elena Lupescu s-au dovedit a fi foarte iscusite, deşi malefice, ei manevrând cu succes lumea politică românească timp de 10 ani. Peste numai 4 ani, la cârma României urma să se instaleze o altă evreică celebră, “Stalin în fustă” –  Ana Pauker (Hanna Rabinsohn, despre care am scris în Suplimentul nr. 5 din 28 iunie 2013).