0:00

Fântânar „scăpat” într-un puţ adânc de 26 de metri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat, de 63 de ani, din Butnăreşti a trecut pe lângă moarte, sâmbătă (24 octombrie) după-amiază, după ce a curăţat o fântână din sat.

Omul şi-a terminat treaba şi a strigat spre cei care-l asistau să-l ridice la suprafaţă.

Când a ajuns pe la jumătatea „traseului”, şufa s-a rupt şi fântânarul a căzut în puţul adânc de 26 de metri. Nemaiştiind cum să procedeze ca să-l scoată, oamenii au sunat la 112.

„La intervenţie a plecat o autospecială, cu un echipaj format dintr-un ofiţer şi 6 subofiţeri de la Detaşamentul de pompieri Roman”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Bărbatul era conştient, acuza dureri la piept şi la o gleznă, şi a cooperat cu pompierii pe tot parcursul intervenţiei”.

După ce-a fost scos din fântână, bărbatul a fost predat unui echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul Roman, pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Deşi a căzut de la aproximativ 13 metri a avut norocul să scape cu viaţă şi nu s-a înecat pentru că apa din fântână nu avea o adâncime mai mare de 30 de centimetri. (C. MIRCEA)

Articolul precedent25 octombrie – ZIUA ARMATEI ROMÂNE
Articolul următorLIGA A III-A: Sepsi Sf. Gheorghe – Petrotub Roman 2 – 1 REZULTATE COMPLETE CLASAMENT
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.