O tânără de 33 de ani din Târgu Neamţ are de primit 50.000 de lei de la spitalul din localitate, drept despăgubire pentru faptul că, la naştere, fetiţa ei a fost înlocuită cu un alt bebeluş. Greşeala a fost descoperită după patru zile, însă a fost reparată total în mult mai mult timp, după chinuri şi umilinţe pe care femeia le-a depăşit cu dificultate.

Ramona Florean a născut pe 2 iunie 2011, cu jumătate de oră după altă femeie, care a adus pe lume tot o fetiţă.

bebelusi-maternitateDin neatenţie, asistentele au încurcat bebeluşi şi, deşi femeia a observat că fetiţa care i-a fost adusă în salon nu seamănă cu cea pe care a văzut-o în primele clipe după naştere, asistentele au asigurat-o permanent că nu poate fi vorba despre vreo încurcătură. Abia când a revenit la serviciu asistenta care fusese de serviciu în ziua naşterii, s-au lămurit lucrurile, în sensul că fetiţa care-i fusese adusă Ramonei Florean avea o pată roşie pe picior.

Au urmat discuţii înverşunate cu asistentele care, tot ele, i-au reproşat că dacă ar fi fost mamă adevărată simţea de la început că nu este copilul ei, şi cu cealaltă femeie, care avea îndoieli în privinţa stării de sănătate a bebeluşilor şi o acuza că ar fi pus la cale un schimb, pentru că fetiţa ei este bolnavă. Până la urmă doar testele ADN au stabilit adevărul. După toată întâmplarea, Ramona Florean a suferit o depresie profundă şi a avut nevoie de luni de zile de terapie pentru a-şi reveni. După care a dat în judecată spitalul. La Târgu Neamţ a obţinut despăgubiri de 25.000 de euro, însă spitalul a atacat hotărârea şi Tribunalul Neamţ a stabilit un alt cuantum al despăgubirilor: 50.000 de lei. Bani pe care-i va achita asigurătorul Omniasig Vienna Insurance Group SA.

«Admite în parte actiunea formulată de către reclamanta Florean Ramona, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc ,,Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamţ, cu sediul în oraşul Tîrgu Neamţ, str. Ştefan cel Mare, nr. 35, jud. Neamţ, şi în consecinţă: Obliga pârâtul Spitalul Orăşenesc ,,Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamţ, cu sediul în oraşul Tîrgu Neamţ, să plătească reclamantei Florean Ramona suma de 50.000 lei reprezentând daune morale, în loc de 150.000 lei. Admite cererea de chemare în garanţie formulate de pârâta Spitalul Orăşenesc ,,Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamţ, în contradictoriu cu chemata în garanţie SC Omniasig Vienna Insurance Group SA, cu sediul în Bucureşti, str. Aleea Alexandru, nr. 51, sector 1, şi în consecinţă: Obligă chemata în garanţie să plătească pârâtului Spitalul Orăşenesc ,,Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamţ, cu sediul în oraşul Tîrgu Neamţ, suma de 50.000 lei reprezentând daune morale şi suma de 4052,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru) şi suma de 2052,50 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care reclamanta a fost scutită prin încheierea de şedinţă din data de 13.05.2014, – în loc de 25.000 euro. Menţine dispoziţia din sentinţa apelată privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă şi dispoziţia de plată către stat a sumei reprezentând ajutor public judiciar. Definitivă», se arată în hotărârea Tribunalului Neamţ.

Mai multe detalii puteți citi aici.

(ZCH News)

 

Articolul precedentPropunere pentru consilierii județeni: înființarea unui centru pentru minorii infractori
Articolul următorCine a pierdut bani în faţa benzinăriei Mol este aşteptat la poliţie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.