A început procesul inginerului silvic acuzat de fapte de corupție

A început procesul inginerului silvic acuzat de fapte de corupțieInginerul silvic de la Târgu Neamț acuzat de luare de mită a compărut în fața judecătorilor de la Tribunalul Neamț. La primul termen al procesului, care a avut loc pe 19 iunie, avocatul bărbatului a solicitat timp pentru pregătirea apărării, astfel că a fost stabilită o nouă înfățișare, luna viitoare. Cauza a intrat pe rolul instanței încă din luna septembrie a anului trecut, dar până acum a fost în procedură de cameră preliminară. De acum procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe și audieri de martori.

Necazurile inginerului silvic au început anul trecut, în luna august, când a fost reținut și apoi a fost arestat preventiv după ce ar fi cerut 1.000 de lei de la un șofer care transporta lemn, existând suspiciuni că ar fi discordanțe între cantitatea faptică de material lemnos și cea scriptică, trecută în acte. Camionul fusese tras pe dreapta la un control de rutină al oamenilor legii ce a avut loc pe 2 august, în localitatea Timișești. Din cauza suspiciunilor, camionul a fost direcționat către Ocolul Silvic Târgu Neamț.

Inginerul ar fi cerut bani pentru a calcula volumul de masă lemnoasă la o valoare care să evite măsura confiscării mijlocului de transport. Cel mai probabil șoferul știa sigur ce cantitate are în camion, astfel încât l-a reclamat pe inginer, acesta fiind prins în flagrant pe când încasa banii cu titlu de mită (amănunte aici).

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...