La cea mai recentă conferință de presă organizată de Uniunea Salvați România (USR) Roman au participat doar domnul deputat Iulian Bulai și președintele organizației județene, domnul Radu Samson. Surprinderea jurnaliștilor față de numărul mic de participanți a fost spulberată ceva mai încolo, când a venit vorba despre numărul de membri de partid. A devenit astfel public faptul că, în tot județul Neamț, ”al treilea partid ca mărime din parlamentul României”, cum  definește  domnul Bulai USR, are 70 de membri. Iar în Roman, ”locul de naștere” al  filialei, 24 de membri.

Cât privește acțiunea în contencios administrativ deschisă împotriva Primăriei Roman, a reieșit că demersul USR nu a fost unul original, nu a fost o premieră, ci s-a luat modelul de la colegii din Arad. Domnul Samson a nuanțat în  legătură cu acțiunea în contencios, în sensul că domnia-sa nu a contestat legalitatea hotărârii de consiliu, ci maniera în care a fost ea supusă dezbaterii publice…

Totodată,  s-a aflat că, deși domnul Radu Samson depusese acțiunea în contencios, 7 alți membri de partid din Roman au trimis o adresă către prefectul județului prin care îi solicită acestuia să atace și el în instanța de contencios administrativ hotărârile Consiliului Local Roman prin care s-au majorat taxele și impozitele. De ce? probabil conform principiului ”decât să n-ajungă, mai bine să prisosească”.

Deputatul Iulian Bulai a anunțat iminenta deschidere a unui cabinet parlamentar la Târgu Neamț: „Spre deosebire de alte locuri din județul Neamț, Târgu Neamț este un deșert al județului cât privește căpușarea a absolut tot din partea PSD. De la Târgu Neamț vine și un ministru al economiei semianalfabet și un președinte de consiliu județean care are probleme cu legea, de aceea este foarte firesc să deschidem un cabinet parlamentar în zona respectivă, să fim în contact cu cei care ne-au votat acolo și să dinamizăm acțiunile filialei USR Târgu Neamț…”

În conferința de presă a USR s-a mai pomenit despre o altă acțiune privind ”transparentizarea salariilor personalului din aparatul public”. Domnul deputat Iulian Bulai: „Pe  data de 20 ianuarie am trimis o adresă tuturor UAT–urilor (Unități Teritorial Administrative, adică primării – n.n.) din județ, prin care am solicitat să ni se pună la dispoziție informații privind publicarea pe site-urile primăriilor și instituțiilor a tuturor informațiilor care țin de veniturile angajaților din primării.”

Sigur, domnul deputat știe că există pe site-urile instituțiilor publice acele ”Declarații de avere”,  în care sunt evidențiate foarte clar nu numai veniturile angajaților, dar și ale soților și copiilor lor; declarații  care – dacă sunt incorecte – duc funcționarul, dacă nu direct în penal, atunci sigur la ANI. Dar dumnealui crede că „diferența între o declarație de avere și un tabel din partea primăriei este că prin tabel avem control din partea instituției”… (D. AILINCĂI)

ub
pietricica turism