0:00

Anchetă internă la SIPI Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* „Dacă vor fi sancţionaţi 2 sau 3 ofiţeri, nu vom ascunde acest lucru”, a declarat Alina Ienciu, purtătorul de cuvânt al DGIPI

Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Neamţ are control de la “centru” de o lună de zile, lucru care poate explica decizia comisarului şef Valentin Hăisuc de a depune raport de pensionare, şi nu neapărat pe considerentul că, în acest sistem, şeful răspunde, de regulă, (şi) pentru greşelile subordonaţilor.

Deocamdată, nu s-a dispus nicio măsură de la nivelul conducerii DGIPI, iar comisarul şef Iulius Munteanu şi inspectorul principal Dan Savin (despre care se vorbeşte că ar fi cercetaţi, în frunte cu şeful structurii) sunt pe funcţiile pe care le-au deţinut până acum. Adică primul este şef la Serviciul Tehnic, iar al doilea, se pare, este prieten apropiat de-al lui Valentin Hăisuc.

“În acord cu documentele programatice de organizare internă ale Departamentului de Informații și Protecție Internă, în cursul lunii iunie a.c., a fost efectuat un control la nivelul Serviciului de Informații și Protecție Internă Neamț. Pentru îmbunătățirea activității și eficientizarea ei, în urma evaluării efectuate, conform legislației în vigoare, au fost dispuse o serie de măsuri”, a precizat Alina Ienciu, purtătorul de cuvânt al DGIPI.

“Evaluarea activităţii” s-a lăsat, însă, şi cu nişte constatări ideale pentru a sesiza comisia disciplinară, lucru care este în curs de desfăşurare. Oficial, ni s-a spus că este vorba despre “nişte ofiţeri”, fără nume, fără abateri, că aşa cer regulile din sistem. Tot oficial am fost asiguraţi de către inspectorul Ienciu că dacă vor fi sancţionaţi 2 sau 3 ofiţeri, nu vom ascunde acest lucru”.

Neoficial am aflat că dl. Hăisuc nu recunoaşte că s-ar pensiona „preventiv”, şi le spune tuturor cunoscuţilor că serviciul pe care îl conduce merge ca pe roate. Ceea ce poate fi adevărat într-o oarecare măsură. Singura problemă este că roţile au „scârţâit” atât de tare, de s-a auzit tocmai până la Bucureşti.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentPrimăria Târgu-Neamț îi răspunde arhitectului Iosif Ciubotaru
Articolul următorLaurenţiu Leoreanu: „Sunt nedecis pe cine voi susține în campanie”