Alin Ionuț Stoleru (20 de ani) din Buhuși, autorul unui viol urmat de moartea victimei, a fost condamnat la 9 ani de închisoare astăzi, 19 septembrie, de Tribunalul Neamț, cu posibilitatea de a ataca sentința la Curtea de Apel Bacău. La începutul lunii februarie a acestui an, individul a pătruns în casa unei bătrâne din comuna Români şi cum proprietara, în vârstă de 88 de ani, trăia într-o sărăcie lucie, n-a găsit nimic de furat. Şi-a schimbat planul, a lovit bătrâna cu pumnii şi a violat-o. Femeia a murit înecată cu propriul sânge. Imediat după comiterea faptei, Stoleru a plecat să muncească la Bucureşti, la Catedrala Mântuirii Neamului.

Poliţiştii au avut, iniţial, 4 tineri în cercul de suspecţi și, după investigațiile de rigoare, au stabilit cine este autorul. În ziua în care s-a întors acasă, pentru a petrece sărbătorile de Paști, individul a fost arestat. Ulterior și-a recunocut fapta și de aceea a primit doar 9 ani de închisoare. Conform noului Cod Penal, violul urmat de moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 7 la 18 ani.

C.M.

pietricica turism