Astăzi, 5 noiembrie, Alexandru intră în prima operație de refacere a țesuturilor arse. Medicii de la centrul de arși din cadrul Grand Hopital de Charleroi vor proceda la refacerea din aproape în aproape. ”Alexandru este pregătit pentru intervenția de astăzi. Medicii încep intervențiile pentru reconstrucția dermului pe stern, spre gât, apoi pe antebrațe. Se merge cu pași mici”, spune Ionel Băiașu, tatăl lui.

Din echipa de chirurgi face parte și medicul român Ciprian Isacu, cel care i-a îngrijit pe câțiva din arșii de la Colectiv.

Evoluția lui Alexandru de până acum este spre bine, după ce de vineri și-a recăpătat funcția renală. El se află, în continuare, sub comă indusă. (C.I.)

Lasă un răspuns