Actriţa şi regizoarea Zoe Anghel Stanca, a pus în scenă la Teatrul Tineretului, în anul 1970, basmul “Harap Alb” care, “s-a adresat tuturor copiilor între 7 şi… 70 de ani”. Potrivit actorului Cornel Nicoară, spectacolul a fost “aplaudat până şi în îndepărtata Danemarcă”. Pedagog de excepţie, Zoe Anghel Stanca a colaborat la partea de coregrafie cu celebrul balerin Gheorghe Căciuleanu pe care-l ştia “încă de pe vremea când era elev”. (Ana MOISE, FOTO: www.teatrultineretului.ro)
“… Slujesc actorul”
“Nu demult, Teatrul Tineretului şi-a deschis noua stagiune cu drama lui I. L. Caragiale «Năpasta» şi ne va oferi în curând un nou spectacol. Este vorba de «Harap Alb», basmul lui Ion Creangă, dramatizat de Zoe Anghel Stanca, ce semnează şi regia spectacolului. Împins de o curiozitate reportericească am intrat în una din zilele acestea în sala de spectacole a teatrului, pentru a asista la o repetiţie şi a pătrunde-graţie acestei indiscreţii şi… amabilităţii regizoarei – în universul viitorului spectacol. Pentru început, momentul… coregrafic (?) prezentat atunci pe scenă m-a făcut să cred că am greşit ora repetiţiei cu «Harap Alb» şi că mi-am ratat prima întâlnire cu realizatorii spectacolului. Dar, iată, muzica şi piruetele se opresc la intervenţia unei voci feminine din stal şi o recunosc pe Zoe Anghel Stanca. Într-o pauză am solicitat regizoarei un scurt interviu. Cu o deosebită amabilitate şi cu zâmbetul pe buze mi-a răspuns la prima întrebare:
– Mă aflu din nou la Piatra Neamţ, şi mărturisesc, cu foarte multă plăcere. După spectacolele «33 de scrisori anonime», «Melodia întâlnirilor» şi «Duelul», vin acum să ofer publicului iubitor de teatru o veche pasiune: basmul. Şi – pentru că e vorba de «Harap Alb» – numai aici puteam să-l pun în scenă!
– Aţi montat foarte multe spectacole pe scenele teatrelor din provincie; deci cunoaşteţi foarte multe colective…
– Da, simt o plăcere deosebită să lucrez în provincie. Aici găsesc disponibilitatea actoricească, dăruirea şi pasiunea de care am nevoie. De fiecare dată vreau ca prin munca mea să slujesc colectivul respectiv, iar câţiva actori, care trec poate neobservaţi, să se impună prin diversitatea mijloacelor de exprimare. Aşa a fost cu «Duelul» – prima comedie muzicală montată la noi după 30 de ani. Elena Caragiu şi Mitică Popescu şi-au descoperit atunci, alături de calităţile actoriceşti deja recunoscute, şi… calităţi vocale excelente pentru genul respectiv de spectacole. La fel s-a petrecut şi cu «Melodia întâlnirilor»: Carmen Galin a trebuit să exprime trei etape ale vieţii unei femei (tinereţea, maturitatea, bătrâneţea), iar Mişu Dobre – care în Institut a făcut lucruri minunate – a demonstrat alături de partenera sa talentul care nu se pierde.
– Cum vi se pare actuala echipă a teatrului pietrean?
– Este o trupă de actori deosebită, aflată într-un veşnic antrenament. Aici vin regizori care cer o diversitate de expresie artistică din partea actorilor şi aceştia se adaptează de fiecare dată noilor cerinţe. Când regizorii pleacă, rămân în şcoala lui Gabriel Negri – un excelent om de teatru; acel teatru viguros, clasic.
– Am văzut câteva spectacole puse în scenă de dumneavoastră. Aş spune că «ceva» vă aparţine numai şi numai dumneavoastră şi că acest «ceva» străbate de fiecare dată piesa până la gongul final…
– Am dorit întotdeauna ca spectacolele mele să aibă umor, măsură, poezie. În epoca noastră – epocă invadată de tehnică – nu strică să ne mai aducem aminte şi de… poezia noastră cea de toate zilele.
– Ştiu că de aproape două decenii activitatea dumneavoastră se desfăşoară la Institut. Cred că e o plăcere să lucraţi cu actori pe care i-aţi avut cândva studenţi.
– Pedagog, regizor, actor, toate aceste ipostaze se unesc cred în mine într-o singură dorinţă: aceea de a-l servi pe actor. Iubesc foarte mult actorul; de aceea m-am gândit să-l slujesc. Munca este colectivă: actorul este acela care vine cu ce are mai bun, el este acela care va da naştere personajelor; eu curăţ şi vreau ca totul să fie pur şi frumos. Apoi, îmi plac foarte mult spectacolele «mişcate». Am studiat şi dansul, care este de altfel o veche pasiune; de aceea, în spectacolele pe care le montez dau o mare importanţă mişcării, gestului-chiar şi celui mai neînsemnat. «Harap Alb» este un astfel de spectacol şi oferă actorului posibilitatea să-şi manifeste aptitudinile sale.
– Cum s-a născut ideea acestui spectacol?
– Am vizionat foarte multe spectacole pentru copii şi am impresia că oamenii de teatru nu cred întotdeauna în fantezia copiilor, în credinţa şi puritatea lor de confundare cu personajele. Teatrul pentru copii trebuie să fie un educator, un element ce dezvoltă bunul gust al copilului şi trebuie să plece întotdeauna de la ceea ce este caracteristic vârstei: naivitatea.
– De ce aţi ales tocmai acest basm?
– Pentru mine, Caragiale, Creangă, Sadoveanu sunt cei mai mari mânuitori ai condeiului şi expresivităţii limbii româneşti. Creangă obligă actorul să înveţe o limbă românească, neaoşă.
– Cărui fapt se datorează colaborarea cu balerinul Gheorghe Căciuleanu pentru realizarea spectacolului «Harap Alb»?
– Îl cunosc de când era elev. Am descoperit în el un mare dansator şi mă bucur că nu şi-a dezminţit talentul. Sunt la a doua colaborare cu Gheorghe Căciuleanu, care este un îndrăgostit de meseria lui, munceşte enorm şi este un creator al dansului. Viziunile noastre asupra piesei au coincis. Culoarea şi spontaneitatea sunt elementele pe care vrem să le impunem acestui spectacol, care se adresează tuturor copiilor între 7 şi… 70 de ani!”. (Iulian Albu, Ceahlăul, miercuri, 20 septembrie 1970).
“ Tan Zo”, sufletul meu vă mulţumeşte!
Pentru actorul Cornel Nicoară, “Zoe Anghel Stanca a fost nu numai conferenţiar universitar la clasa la care am învăţat alfabetul artei actorului, ci şi o adevărată mamă.
“«Tan Zo» a fost fiinţa care ne ajuta să ne regăsim nu numai în nebunia unui oraş mare, dar şi în hăţişul normelor universitare, al unui program extrem de riguros şi de încărcat. A fost caldă şi riguroasă, dar şi copilăroasă, prietenoasă, însă şi exigentă. Voia să ne protejeze şi să ne ajute să putem să ne descoperim, să ne verificăm puterile în trânta dură cu legile artei. «Inteligenţa şi talentul sunt date cu care te naşti, ele nu pot fi învăţate la şcoală, însă talentul cere încrâncenare, îndârjire profesională, cinste, dragoste şi sinceritate», să nu uitaţi asta niciodată, ne spunea ea. De la doamna Zoe Anghel Stanca am învăţat că un mare actor trebuie să fie foarte bun în tot ceea ce face. Să ştie cum să poarte un costum, cum să se mişte, cum să vorbească, cum să se machieze şi să simtă lumina din scenă, cum să îşi protejeze glasul şi mai ales cum să realizeze pe scenă nu un rol, ci un om. La Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ a pus în scenă spectacolele: «Melodie varşoviană», «33 de scrisori anonime», «Duelul», «Harap Alb» şi «Nastratin Hogea». Cu toate eforturile depuse, spectacolul «Nastratin Hogea» nu a ieşit, fiindcă dramatizarea, care aparţinea unui rus, nu prea avea haz, ci doar elemente ale luptei de clasă. Spectacolul «Harap Alb» a fost însă o demonstraţie a faptului că un basm îşi dovedeşte pe deplin contemporaneitatea, că povestea «rostită cu talent» îi incită pe spectatorii de toate vârstele şi le creează voie bună. Spectacolul a fost o bucurie atât pentru bunici, cât şi pentru nepoţi. Grupul de realizatori, actori şi personal tehnic de scenă, firi fără astâmpăr, pătimaşi şi dornici de a aduce în viaţa spectatorilor bucurie, dar respectând ordinea, disciplina şi rigoarea impuse de acest demers au adus pe lume un spectacol-minune, aplaudat până şi în îndepărtata Danemarcă! Pentru tot şi ales pentru toate, distinsă doamnă profesor Zoe Stanca-Anghel, sufletul meu vă mulţumeşte!”. (Cornel Nicoară, Album de suflet)
