nori in masivul CeahlauZiua de 20 august a adus temperaturi foarte scăzute şi la baza masivului Ceahlău, dar mai ales în vârf. Dimineaţă, în Durău erau doar 8 grade Celsius, de la 28 câte erau acum câteva zile. Oamenii au pornit centralele sau şi-au făcut foc în sobe pentru că, pur şi simplu, nu puteau sta în case de frig. La Dochia, termometrele au arătat 4 grade, însă unde bătea vântul temperatura resimţită era de zero grade.

„Nu-mi amintesc, cel puţin în ultimii 10-15 ani, să fi fost o scădere atât de bruscă a temperaturii şi cu diferenţe atât de mari”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

„De acum nici nu se mai încălzeşte, aşa că sezonul pantalonilor scurţi pe munte s-a terminat. Cine mai urcă în papuci de plastic, o face pe risc propriu. În plus, vizibilitatea este foarte redusă plafonul de nori coborând până la cota 1200. Atenţionăm turiştii care doresc să urce în week end-ul ce va urma să se echipeze corespunzător condiţiilor precizate şi să nu se aventureze pe traseele din golul alpin după lăsarea serii, pentru că există pericolul să se rătăcească”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentBăiat dispărut de o lună şi jumătate
Articolul următorTârgu Neamț: Demisii la ”Conta” și ”Ștefan cel Mare”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.