Una din legendele întemeierii Muntelui Athos spune că acesta este de fapt o zidire înfăptuită de zeii Olimpului, între care Jupiter care dă şi supranumele său drept nume muntelui şi Apolon care avea templul chiar pe vârful Athonului.
Zeii au construit acest munte ca să se odihnească în periplul lor pământesc, atunci când plecau de pe Olimp în recunoaşterea lumii înconjurătoare. Creştinarea muntelui are şi ea o poveste aparte. Corabia cu care Maica Domnului mergea spre insula Cipru, pentru a-l întâlni pe Lazăr, înviatul din morţi, a fost împinsă de vânt înspre insula Athos. Când s-a apropiat corabia de ţărm, toţi idolii din munte au căzut cu feţele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăţi. Iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat: Ieşiţi noroadelor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni şi alergaţi în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinaţi pe Maica Marelui Împărat şi adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Şi zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui şi prăbuşindu-se în adâncurile mării…!
De pe Ceahlău vezi până departe. Gheorghe Asachi spunea pe la anul 1859: „Corăbierul de pe Marea Neagră vede piscul cel înalt al acestui munte, de la Capul Mangaliei şi până la Cetatea Albă. Locuitorul de pe ţărmul Nistrului vede soarele apunând după masa acestui munte, iar păstorul nomad, după ce şi-a iernat turmele sale pe câmpiile Bugeacului, se întoarce către casă având în vedere vârful Pionului, sau Ceahlăului”. Dimitrie Cantemir, cu mai multă vreme în urmă, în “Descriptio Moldavie” spunea acelaşi lucru.
Curios e, însă, că Muntele Athos nu conferă o perspectivă ca oricare alt munte. Orizontul este, realmente, opac. Ceea ce s-ar presupune a fi o perspectivă spaţială se transformă într-o prodigioasă introspecţie. Perspectiva este, în acest caz, una interioară. Orizontul fizic se opreşte undeva la limita pleoapelor. Nici marea aproape că nu se vede de pe Athos.
Pe Athos timpul pare să se substituie spaţiului. Şi nu vreo ceaţă e cea care nu te lasă să vezi, nu e vreun abur marin, ci o ciudată învolburare de gânduri.
Adrian ALUI GHEORGHE
