0:00

Vizită și campanie EuroAgricolă în Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a organizat – timp de patru zile, de marți până vineri – vizitarea și prezentarea a 11 proiecte finanțate, în județul Neamț, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat la scară națională și finanțat de Măsura de Asistență Tehnică a PNDR. Campania de informare se derulează în perioada martie-august sub denumirea „EuroAgricultura – Rețeaua Națională a Multiplicatorilor de Informații despre PNDR”, fiind focalizată pe prezentarea exemplelor de bună practică din țară. Astfel ar trebui să devină mai ușor de utilizat și distribuit informațiile și mesajele privind accesarea și derularea fondurilor europene pentru dezvoltare rurală în vederea unei informări corecte, a îmbunătățirii percepției publicului și evidențierii conceptului de activitate economică eficientă la standarde europene.

În condițiile în care, chiar din perioada de preaderare, comunicarea pe teme europene a început a lua proporțiile unui dezastru național, prin proiecte de genul celui propus și derulat de APDRP se salvează ce se mai poate. La scară națională au planificat organizarea a cel puțin 85 de vizite de informare în care să prezinte un total de peste 850 de proiecte de succes.

Din păcate, s-a conservat una dintre metehnele vechilor rețele de multiplicatori de informație europeană. În dreptul membrilor din țară se vorbește despre cerințe minime ce trebuie îndeplinite, printre care „potențialul de multiplicare a informațiilor”. Este foarte important unde și cum va reuși multiplicatorul să distribuie informația prezentată, dar în afara celor din categoria „direct interesați” (primari, patroni, reprezentanți de ONG-uri cu influență în zona rurală, proiectanți, consultanți etc.) e greu de crezut că de dragul unui documentări – altfel utile și corecte – se va înghesui o parte a presei să facă muncă voluntară, în timp ce favorizații nu fac teren, ei ocupându-se cu tocarea fondurilor de comunicare considerabile distribuite cu dedicație la nivel național.

Ca dovadă, în caravana APRDP sosită în Neamț nu s-a aflat niciun gazetar din afara județului. Miercuri a participat o persoană de la un cotidian local, joi cineva de la altul, vineri nu se știe. Cele 10 proiecte de succes din Neamț (din 11 anunțate) descrise în fișele de prezentare merită o abordare și o popularizare peste cadrul schimbului de experiență, astfel încât să contribuie la conturarea hotarului dintre reușite, pe de o parte, și jafuri sau eșecuri, pe de alta. La nivel local, unitatea integrată de depozitare și producere a furajelor de la Agrosuind Com Secuieni, proiectul integrat de alimentare cu apă, canalizare ape uzate, stație de epurare și modernizare drumuri comunale de la Hangu, un altul de pe aceeași celebră Măsură 322, dar mai complex și mai scump de la Dobreni, fără a mai vorbi de pensiuni, o fermă, un service auto, un centru de informare turistică sau o capacitate de producție unicat de la Târgu Neamț ajung în cele din urmă la cunoștința publicului, însă e prea puțin prin raportare la problematica complexă a PNDR.

Situația în ansamblu ei, care depinde de un cadru național prost de comunicare, nu știrbește cu nimic meritele inimoșilor organizatori ai acestei caravane. Cel puțin în privința coordonatoarei Luminița Ilișescu s-a simțit doza de pasiune suplimentară adăugată, ea fiind de loc de pe Valea Bistriței.

Viorel COSMA

Articolul precedentVacanţe Muzicale la Piatra Neamţ
Articolul următorPrimăria Alexandru cel Bun, datoare cu 34 miliarde lei vechi