Victime ale temniţelor comuniste, din Neamţ (XXVII)

inchisoare comunista

* PASNICU, Hareta. Din Farcaşa. Arestată la 16 decembrie 1949 şi torturată la Securitate. Judecată în procesul înscenat organizaţiei anticomuniste Gărzile Decebal, din jurul dr. Gheorghe Gh. Vasilache. Condamnată la 5 ani de temniţă grea şi 5 ani de degradare civică. Detenţia la Suceava, Jilava şi Mislea.

* PĂTRAŞCU, Gheorghe. Născut în 1913, în Buruieneşti. Preot franciscan, fost director al Seminarului Franciscan de la Hălăuceşti. Arestat la 25 martie 1949 şi condamnat, în urma unui proces înscenat, la 11 ani de închisoare. Detenţia la Iaşi, Jilava, Peninsula, Sighet şi Râmnicu-Sărat. La expirarea pedepsei, a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, la Lăţeşti. A funcţionat, în clandestinitate, ca superior al franciscanilor din Moldova.

* PĂTRAŞCU, Gheorghe. Născut în 1913. Ţăran din Buruieneşti (lângă Târgu-Frumos). Arestat la 10 august 1950. Detenţia la Râmnicu-Sărat. Eliberat la 7 august 1959.

* PÂNTEA, Dumitru. Ţăran. Arestat în 1949 şi condamnat, în cadrul procesului înscenat organizaţiei anticomuniste  Gărzile Decebal. Detenţia la Galata (Iaşi) şi Gherla.

* PÂRVU, Justin. Născut la 10 februarie 1919, în satul Petru-Vodă, de pe pârâul Fărcaşa, care alimentează Lacul Bicaz. La 17 ani a intrat în viaţa monahală, la Schitul Durău. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul Diviziei 4 Vânători de Munte, ajungând până la Don. În 1946, ca diacon, a plecat cu icoana Sfântului Pantelimon peste câmpurile pârjolite de secetă şi a ridicat, din mijlocul mulţimii, rugăciuni către Cer, pentru slobozirea ploii. Arestat în 1948, de la Seminarul din Roman, în lotul Mănăstirii Durău, torturat în ancheta Securităţii, torturat la Securitate, într-un lot de 68 de persoane, implicat în procesul înscenat organizaţiei anticomuniste Gărzile Decebal, învinuit de “activitate legionară” şi

condamnat la 12 ani de închisoare, la Suceava. Detenţia la Suceava, Aiud, Baia Sprie şi Gherla. Eliberat în 1964. Membru al obştilor monahale de la Secu şi Bistriţa. Model de înălţime spirituală, a înţeles experienţa carcerală ca pe un prilej de smerenie, în vederea obţinerii unui spor intelectual şi spiritual. În 1992, a început ridicarea Mănăstirii Petru Vodă – Neamţ, dedicate martirilor din închisorile comuniste şi a devenit stareţ al acesteia.

* PÂSLARU, Nicolae. Născut la 25 iunie 1909, în Coţofeneşti, de pe Valea Trotuşului, în apropiere de Adjud. Preot ortodox, paroh în Horia, lângă Roman. Arestat la 15 mai 1948, torturat cu sălbăticie în anchete, la Iaşi şi Suceava, inclusiv de Blehan şi Rukenstein (alias Aramă). Implicat, la jumătatea lui martie 1949, într-un proces înscenat, judecat de un tribunal prezidat de colonelul Gheorghe Constantin. Preotul Pâslaru s-a pomenit şef al lotului Răzleţii, din care făceau parte aprox. 40 de persoane, dintre care 4 preoţi, 3 avocaţi, ingineri şi mulţi ofiţeri. Condamnat la 12 ani de muncă silnică, pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”. Detenţia la Suceava, Piteşti, Aiud (1961), Baia Sprie.

* PERCA, Ferentz. Ţăran din Cordun. Condamnat, în lotul lui Gheorghe Miron, pentru “difuzare de manifeste”.

* PERIANU, Radu N. Născut în 1908, la Doljeşti. Prizonier în lagărele sovietice. La revenirea în ţară, a fost aruncat în închisorile comuniste.

Notă: Informaţiile sunt preluate, selectiv, din tabelul publicat pe site Procesul comunismului – Colecţii – Cicerone Ioniţoiu. Vol. 8: Dicţionar P-Q, prefaţă de Alex Ştefănescu; lucrare revizuită de Filip Lucian Iorga, Editura Maşina de scris, 2006.

Autor:

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...