Spitalul Roman are bani de salarii și tichete

spitalul roman

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a primit o veste bună de Moș Neculai, iar cele mai bune vești sunt cele legate de bani. Aproape patru miliarde de lei vechi au intrat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate în visteria unității medicale, ceea ce înseamnă că s-a acoperit integral luna noiembrie. În plus, Ministerul de Finanțe a aprobat majorarea plafonului de salarii, ceea ce înseamnă că în decembrie se vor putea plăti la timp salariile, dar și tichetele de masă. “Pe noiembrie s-a suplimentat valoarea inițială de la Casă cu aproape patru miliarde, ceea ce înseamnă că avem tot contractul. Pentru luna decembrie nu vom avea contract pe toată luna, urmând ca diferența să fie reglată în 2014. Și Direcția de Finanțe ne-a aprobat majorarea plafonului de salarii cu aproape nouă miliarde de lei vechi, banii care sunt pentru salarii și tichetele de masă. Sumele vor fi aprobate mai întâi în Consiliul de Administrație de lunea viitoare, iar mai apoi în ședința Consiliului Local de pe 18 decembrie”, a declarat Leonard Achiriloaiei, director financiar contabil al Spitalului Roman. Conducerea unității medicale spune că nu se va intra cu datorii în 2014, decât cele curente, plus că stocurile de medicamente și materiale este deja realizat, atât pentru luna decembrie, cât și pentru ianuarie. Bugetul Spitalului Roman este, anual, de aproape 400 de miliarde de lei vechi, din care cea mai mare sumă – 25  de miliarde de lei – merge lunar către plata salariilor. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...