Guvernul României a stabilit, miercuri, 30 martie, printr-o hotărâre, suma minimă cu care vor fi despăgubiți veteranii de război care, din cauza deficitului de terenuri din localitățile de domiciliu, nu au putut fi împroprietăriți.
“Persoanele îndreptățite vor primi o sumă determinată conform grilelor notariale, actualizate în condițiile legii, dar nu mai puțin de 1.564 de lei pe hectarul de teren la care au dreptul”, precizează Guvernul.
“În situația în care, pentru aceeași unitate administrativ-teritorială, în grilele notariale sunt cuprinse valori diferite, despăgubirea se determină prin media valorilor respective, dar nu mai puțin de suma care se acordă în prezent”, potrivit aceleaşi surse.
Până în prezent, 1.087 de veterani de război au cereri validate în vederea acordării de terenuri, dintre care 745 optează pentru primirea terenului, iar 342 solicită despăgubiri. Despăgubirile se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
Prevederi pun în executare Sentința Civilă nr. 3009/2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 7966/2/2012, prin care instanța obligă Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice să adopte măsuri legale în conformitate cu prevederile Legii 44/1994. (ZCH NEWS)