politia-neamt-trafic-persoane-01De mulți ani de zile, principala cale de a racola tinere, care ajung să fie exploatate fără milă în străinătate, rămâne oferta unui contract de muncă bine plătit. De regulă, promisiunile se sting imediat după ajungerea la destinație, unde de fapt este o cu totul altfel de realitate decât cea prezentată în ofertă.

În ziua de 18 octombrie, peste 300 de liceeni s-au strâns la Colegiul Tehnic Forestier, unde a avut loc un eveniment dedicat Zilei europene de luptă împotriva traficului de persoane. Un ofițer de poliție a găsit cea mai bună cale de a le atrage atenția tinerilor: a prezentat concret câteva cazuri și a citit din declarațiile victimelor.  Atmosfera a fost întregită de Teodora Sava, elevă a Liceului de Arte ”Victor Brauner”, care a interpretat piesa ”Invizibilă” a cântăreței Brighi, piesă ce a fost aleasă pentru a promova Campania ”Fata Invizibilă”, derulată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în perioada aprilie- iunie 2016.  Tot Teodora Sava a încheiat evenimentul, cu un microrecital.

Specialiștii în prevenirea le-au explicat tinerilor că pot face 6 pași simpli pentru a evita să devină victime ale traficanților de persoane. Începutul este verificarea ofertei de muncă în detaliu, de la legalșitatea firmei de intermediere, până la viza de lucru care se acordă de Direcția consulară a Ambasadei statului de destinație, obligatoriu după un interviu. Orice contract de muncă în care există formulări de tipul “toate activităţile la cererea angajatorului” nu trebuie semnat până ce nu menționează exact la ce tipuri de activități face referire. În niciun caz și sub niciun pretext nu trebuie înmânate nimănui actele de identitate în afara autorităților și nici nu trebuie ținută secretă intenția de a pleca din țară. Familia și prietenii e bine să cunoască detalii, de la numele persoanelor care se ocupă cu perfectarea contractului de muncă și numerele lor de telefon, până la denumirea firmei și locul în care poate fi găsită.

În cazul în care cineva este reținut într-un loc împotriva voinței sale, este indicat să încerce să fugă cât mai repede și să alerteze autoritățile, iar dacă nu reușește acest lucru să încerce să ia legătura cu familia sau cu prietenii prin telefon sau e-mail. Numărul de telefon la care pot fi raportate cayurile de trafic de persoane sunt  0800.800.678 pentru România și 004.021.313.31.00 pentru străinătate. (C.M.)

Articolul precedentFOTOGRAFII Selfie-uri la protestul din sănătate!
Articolul următorUnic Piatra Neamţ, revedere cu Nneka și Salaoru!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.