Venus TEMAD Piatra Neamţ – 24 de ani de la înfiinţare

Clubul pietrean de rugby Venus TEMAD a sărbătorit, prin muncă, aniversarea celor 24 de ani de la înfiinţare. Preşedintele Eusebiu Popa a convocat sâmbătă, 14 noiembrie, mai multe grupe de copii pe stadionul municipal din Roznov, scopul manifestării fiind acela de a populariza sportul în rândul tinerilor.

După grupele de copii formate la Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Răuceşti, din această săptămână, la Roznov, îşi vor desfăşura activitatea trei grupe de juniori şi junioare. Cu această ocazie, Eusebiu Popa a rememorat cum a fost primul antrenament de rugby în acest club, în urmă cu 24 de ani.

„Prima adunare a fost ad-hoc, pe stadionul Ceahlăul, unde era un teren cu puţină iarbă. A fost într-o zi de sâmbătă, în noiembrie, iar antrenamentul l-am făcut pe platoul Gospodinelor, pe muntele Cozla. Eram vreo 20 de copii, cu o minge din plastic, încercam şi noi să jucăm. Neavând un teren al nostru, ne-am mutat activitatea în Ştrandul Tineretului”, a povestit Eusebiu Popa.

Graţie sponsorilor, copiii prezenţi la acţiunea de sâmbătă, au primit premii în obiecte şi dulciuri. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un bărbat de 35 de ani, a fost reținut...

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...