0:00

Prima echipă de rugby feminin din România a împlinit, duminică, 1 iunie, 18 ani de activitate sportivă încununată de succese notabile. Este vorba de echipa Venus Temad Piatra-Neamț. Sâmbătă, 31 mai, l-am găsit pe profesorul Eusebiu Popa la un antrenament cu echipa de fete. În ciuda ploii continue de pe stadionul Cetatea, fetele nu s-au sfiit să facă antrenamente, să alerge și să se arunce după minge. În acea zi au avut două antrenamente: de la 8,30 și de la 16,30.  Iar spre uimirea noastră, a doua zi când trebuia să sărbătorească 18 ani de activitate, echipa avea din nou antrenament de la ora 8,30.

Venus Temad Piatra-Neamț – 18 ani de la înființare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

De două ori campioane naționale

Eusebiu Popa are toate motivele să fie mândru de munca sa, dar și de fetele din echipă. “Au trecut 18 ani și putem spune că avem majoratul. Sunt 18 ani de împliniri și necazuri. Suntem prima echipă de rugby feminin înființată oficial în România, mai exact în data de 1 iunie 1996. La început s-a numit Rugby Club Petrotrans, apoi a fost preluată de echipa de rugby a Clubului Venus. Atunci, am pornit la drum cu mult optimism, cu vreo 20 de fete de la liceele din Piatra-Neamț, chiar dacă multă lume ne-a luat în derâdere, crezând că nu e nimic serios. În decembrie 1996 a avut loc primul meci de rugby feminin din România la Cluj Napoca, între Universitatea și echipa noastră, iar atunci le-am învins cu 24 la 5. Pot spune că una dintre jucătoarele echipei din Cluj era băiat, dar machiat ca o fată. Apoi, în 1997 cei de la Cluj ne-au întors vizita. I-am bătut şi la Piatra-Neamț. Țin minte că atunci stadionul era plin, a fost foarte multă lume, fiind primul meci de rugby feminin din Neamț. Am mai participat cu echipa noastră în campionatul II și III de juniori, zona Moldova-Nord. Din 1998 a început să apară alte echipe, la Gura Humorului, apoi la Iași. Cu timpul au început să mai apară echipe la Pașcani, la București și așa mai departe. În anul 2000 am participat la un turneu internațional la Amsterdam, unde am terminat pe locul III, dar vârful a fost în 2005-2006 când am devenit campioane naționale la senioare pe România. Am adus două titluri de campioane”, ne-a relatat profesorul Eusebiu Popa.

Venus Temad Piatra-Neamț – 18 ani de la înființare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Octombrie 2014: primul meci de rugby feminin la Târgu-Neamț

Eusebiu Popa promite că, în luna octombrie 2014, va oferi târgnemțenilor ocazia să vadă primul joc de rugby feminin în urbea de sub Cetate.

“În anul 2012 am venit în zona Târgu-Neamț , mai exact la Vânători, și mulțumesc pe această cale dnei. primar Adriana Petrariu, care ne-a ajutat. Am realizat prima competiție de rugby cu Trofeul Zimbrului în august 2012, la acea competiție participând și președintele Federației Române de Rugby. Atunci am terminat pe locul IV, cu o echipă tânără. Anul trecut am terminat pe locul III. Anul acesta ne-am înscris în campionat doar ca să participăm. După cele trei turnee care le-am avut până acum, la Buzău și Cluj, echipa se află pe locul II. Până la sfârșitul campionatului mai sunt 5 turnee, la Turda, unul la Pașcani, la Târgu-Neamț și la București. Oricum, în jurul datei de 4 sau 5 octombrie, se va juca rugby feminin și la Târgu-Neamț în cadrul turneului de campionat”, ne-a declarat Eusebiu Popa.

Pepinieră în liceele din Târgu-Neamț

Eusebiu Popa își pune mari speranțe într-o pepinieră în zona Târgu-Neamț, pentru a face o selecție de jucătoare.

„Mulțumesc lui Dumnezeu, rugby-ul feminin în Neamț are un viitor, numai să am sănătate. Avem o zonă plină de talente, începând din Pipirig, până la Petricani, Oglinzi, Bălțătești și chiar Târgu-Neamț. Mulțumesc pe această cale tuturor profesorilor de sport de la liceele care m-au ajutat, Colegiul Tehnic Ion Creangă, Liceul Conta și Colegiul Național Ștefan cel Mare, de unde am multe jucătoare, plus Liceul Oglinzi. Am fete chiar și de la Școala din Nemțișor”, ne-a mai precizat Eusebiu Popa.

Florin Șoric, sponsor ale echipei

Eusebiu Popa mărturisește că are sprijin financiar de la patronul Hotelului „Ozana” Târgu-Neamț, Florin Șoric, și el fost jucător de rugby, dar și de la primarul comunei Vânători, Adriana Petrariu, cât și de la primarul Daniel Harpa.

„Avem foarte mulți colaboratori care ne sprijină financiar, însă nu putem să uităm un om de rugby de aici din Târgu-Neamț, dl. Florin Șoric. Îi mulțumesc pe această cale și dlui. primar Daniel Harpa, cât și dlui. director Laurențiu Pavel, de la CSS Târgu-Neamț, care ne sprijină cu terenuri unde puteam face antrenamente. Cei 18 ani de la înființare îi vom sărbători prin muncă.  Avem antrenament la ora 8,30. Datorită programului școlar, facem antrenamente vinerea, sâmbăta și duminica. Pe 14 iunie avem ultima etapă din tur, apoi o să fie o scurtă vacanță, pentru că am multe fete de clasa a VIII-a care au examen de capacitate, iar din iulie, începem din nou antrenamentele. Avem peste 20 de jucătoare, dar în echipa pentru deplasare fac parte doar 12 fete. Am un mare regret, că fostul căpitan de echipă, Alucăi Oana nu mai poate juca, din motive de sănătate, dar va fi alături de noi. Cea mai mică jucătoare ca vârstă este născută în 2002 și e din Valea Seacă, iar cea mai mare ca vârstă e născută în 1997. Avem o echipă foarte tânără. Sperăm ca la anul să devenim campioni naționali”, a mai spus profesorul Popa.

Ciprian STURZU

Rugby-ul, un sport iubit și de fete

* Gabor Georgiana, 17 ani, elevă la Liceul „Vasile Conta”: „Am ales rugby-ul pentru că e un sport mai interesant, care mi-a plăcut de la început și am vrut să fac și eu un sport care îl practică bărbații, un sport dificil, despre care mulți spun că e un sport prea greu pentru fete. Părinții mei nu au fost împotrivă și m-au încurajat”.

* Cojocariu Elena, 13 ani, elevă la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”: „Rugby-ul este un sport mai interesant decât celelalte sporturi, un sport pe care chiar dacă mulți îl consideră un sport al bărbaților, eu consider că este un sport și al fetelor. Părinții mei au fost de acord să fac acest sport”.

Articolul precedentEuroparlamentare la comune Bârgăoani și Bodești
Articolul următorVoluntariatul – experiență profesională recunoscută?