Centrul Mihai Sadoveanu Vanatori NeamtÎn perioada 21-24 iulie, în comuna Vânători-Neamţ se va desfăşura o serie de activităţi cultural-educative dedicate copiilor dar şi părinţilor şi profesorilor din localitate. Primăria comunei, organizatorul evenimentului, oferă un program diversificat, existând câte ceva pentrut toți participanții, indiferent de vârstă. Astfel, în zilele de 22 şi 23 iulie, între orele 10-12 la Grădiniţa din centrul comunei va avea loc o sesiune de activităţi de creaţie dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 5-7 ani şi 8-14 ani. Tot în zilele de 22 şi 23 iulie între orele 18 şi 20, toţi copiii şi părinţii sunt aşteptaţi în Parcul din comună pentru o sesiune de poveşti – „Hai la poveste!”.

Sâmbătă, 24 iulie, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, începând cu ora 12 se va desfăşura o conferinţă numită „Lumina din poveste” susţinută de doamna Adriana Ene şi invitatul ei, părintele Constantin Necula, ce va avea ca temă rolul poveştii în dezvoltarea copiilor.

În ciuda acestei perioade care ne restricţionează destul de mult activităţile culturale cu prezenţă fizică şi din comuna noastră încercăm să organizăm totuşi nişte activităţi dedicate întregii noastre comunităţi. De aceea, invităm pe copii şi părinţii să participe la aceste activităţi cărora le sunt dedicate. Este o ocazie să ne întâlnim şi mai ales este o ocazie pentru cei mici să socializeze şi să înveţe lucruri noi”, ne-a spus Adriana Petrariu, primarul comunei Vânători-Neamţ.

C.T. STURZU.

Articolul precedentL2 Politehnica Iaşi debutează în noul sezon pe terenul Petrolului Ploieşti
Articolul următorVIDEO: Droguri de 1 milion de lei confiscate, un tânăr din Iași reținut
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.