arestat catuse 2Ieri, 30 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au depistat, în localitatea Ștefan cel Mare, un tânăr, de 19 de ani, care era urmărit internațional.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Pe 27 iulie, tânărul a condus un autoturism în Marea Britanie, deşi nu deținea permis de conducere şi a provocat un accident soldat cu avarierea mai multor autoturisme şi cu vătămarea corporală a unei persoane.

Tânărul a încercat să scape, întorcându-se în România, în localitatea sa natală. Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Astăzi, urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Angela Croitoru

Articolul precedentL2 Rezultatele complete ale etapei a V-a * Clasament
Articolul următorȘtire actualizată. Femeie accidentată în timp ce traversa prin loc nepermis
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.