masina gri rasturnataUn bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Bodeşti, şofer al unui autoturism ce se deplasa pe Drumul Naţional 15 C, lângă Almaş, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în exteriorul şoselei. Accidentul a avut loc astăzi dimineaţă, 18 mai.

În urma impactului şoferul a suferit mai multe leziuni pentru evaluarea cărora a fost transportat de urgenţă la spital, nu înainte ca poliţiştii rutieri să-l testeze alcoolscopic. Astfel, aceştia au constatat că bărbatul băuse destul de mult înainte de a se urca la volan, având o concentraţie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit informaţiilor furnizate de agentul Georgiana Puşcaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii i-au deschis dosar penal şoferului pentru două infracţiuni: vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Acnheta urmează să stabilească cu exactitate circumstanţele producerii acestui accident.

A.C.

Foto ilustrativă: arhivă

Articolul precedentControale ample în firme pe zonele cu risc ridicat de evaziune fiscală
Articolul următorAtenție! Furtuna de praf îngreunează traficul la intrarea în Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.