masina politie pe platformaUn agent de poliție de la Postul comunal Icușești a avut ghinion în trafic, în timp ce conducea mașina de serviciu, pe un drum acoperit cu zăpadă, dar tratat cu antiderapant. În timp ce rula pe DC 83, în localitatea Bălușești, agentul a pierdut controlul asupra direcției, iar mașina pe care o conducea a ajuns pe contrasens și s-a izbit într-un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din Icușești. Inițial, coliziunea a fost considerată doar tamponare, cu avariile aferente. Ulterior, însă, șoferul de 35 de ani s-a prezentat la spital și a declarat că are niște leziuni care necesită îngrijiri medicale.

În aceste condiții, polițiștul nu doar că a rămas fără permis și este cercetat administrativ, dar s-a ales și cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Mașina de poliție avea cauciucuri de iarnă. De acum va avea și ”față” nouă.

C.M.

Articolul precedentMii de turiști și doar două cazuri grave pentru salvamontiștii nemțeni
Articolul următorArde o casă lângă Mănăstirea Bistrița