Poetul care acum câteva decenii era vedeta cenaclurilor pietrene, Har Mihăilescu, s-a născut la 21 octombrie 1906, în satul Vânători din comuna Dumbrava Roşie, şi a trecut la cele veşnice la 9 martie 1992, la Piatra Neamţ. A fost profesor, poet, publicist. A făcut şcoala primară şi Liceul “Petru Rareş” în Piatra Neamţ, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia filologie modernă (latină şi română), la Universitatea Bucureşti. A avut profesori celebri precum Mihail Dragomirescu, Ovid Densuşianu, Ion Bianu, D. Caracostea ş.a. Însă, deşi fost licenţiat “magna cum laudae” (în 1929), a fost şomer doi ani, apoi profesor secundar de română, latina, franceză, greacă şi istorie la mai multe şcoli din ţară: Târgu Neamţ, Roman, Curtea de Argeş şi Piatra Neamţ. Nedrept, a fost suspendat din învăţământ de două ori: în 1934 şi în 1958-1959. În timpul studenţiei a frecventat cenaclurile: “Sburătorul” (Eugen Lovinescu) şi “Falanga” lui Mihail Dragomirescu. În Piatra Neamţ a pus bazele cenaclurilor literare: “Slovă nouă” (1947-1948), “Calistrat Hogaş” şi “Petrodava”. Şi-a făcut debutul literar cu poezii în revista lui Arghezi, “Bilete de papagal” (1928-1929) şi în “Universul literar” condus de Perpessicius. A publicat Culegeri de versuri: Tâlcuirea lui Har. Mihăilescu, Ed. Petrodava, Piatra Neamţ, 1936; Din cartea vieţii, Ed. Noastră, Bucureşti, 1939; Gândind la depărtări fecioare, Tip. Românească V. Ionescu, Piatra Neamţ, 1943; Broşuri-extrase: Note în legătură cu opera lui Ion Creangă (Anuarul Liceului Petru Rareş, Piatra Neamţ, 1935-1936); Eugen Lovinescu-după Mihail Dragomirescu (Ceahlăul, 1943), Un înaintaş al lui Hogaş pe drumuri de munte – Alecu Russo (în vol. Alecu Russo-studii şi articole, Ed. Soc. De Şt. Fil. Din RSR, Bucureşti, 1970); Nume şi locuri-toponime, Mem. Antiq., Piatra Neamţ, 1970. Colaborări la culegeri colective: Construim (Filiala Piatra Neamţ a U.S. din RPR, Bucureşti, 1970); Plaiurile Bistriţei, Bacău, 1958; Versuri, Piatra Neamţ, 1969; Arbori de lumină, Piatra Neamţ, 1979 (culegere alcătuită de George Brăescu) ş.a. Iată cum descrie profesoara Veronica Mihăilescu ultimele clipe din viaţa poetului: “A murit cum a trăit: între cărţi, cu care se simţea fericit, ca într-un cerc de prieteni vechi, fără uitare şi fără moarte, în biblioteca adunată cu dragoste, într-o viaţă, bucată cu bucată. Ultimul său cat de viaţă a fost să caute în bibliotecă o carte de Caragiale, de care avea nevoie fiica unui vecin, elevă. 8 martie 1992 a fost ziua în care şi rostirea în graiul cărturarilor latini şi graiul românesc au îngheţat pentru totdeauna pe buzele lui, iar în a 12-a zi a lunii martie l-am condus spre mormântul ales într-un loc înalt şi luminos din cimitir, cu sentimentul că, odată cu el, înmormântăm şi o parte din gloria învăţământului nemţean… “ (N.S.)
