Minori accidentați pe trecerea pentru pietoni. De ce a plecat șoferul de la locul faptei

Un accident de circulație soldat cu rănirea a doi minori de 16 ani, a avut loc pe 22 mai în Piatra Neamț. Polițiștii de la rutier au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 19:00, anunțându-se accidentul care  avuse loc cu aproape două ore mai devreme. „La data de 22 mai a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați, de către doi minori, în vârstă de 16 ani, din Piatra Neamț, despre faptul că, în jurul orelor 17:13, în timp ce erau angajați în traversarea părții carosabile, pe trecerea de pietoni, situată pe strada Mihai Eminescu, au fost acroșați de un autoturism, care a plecat de la fața locului, fără a opri”, anunță IPJ Neamț.

În urma activităților desfășurate de polițiști a fost identificat autoturismul implicat în accident, respectiv conducătorul acestuia, un bărbat de 74 de ani, din Piatra Neamț. „În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai arată sursa citată. A fost deschis un dosar penal și se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Furtunile au făcut ravagii în Botoșani și Suceava. Case și gospodării au fost inundate

Efectele codului roșu de furtuni emis pentru județele Botoșani...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...