Start la Campionatul Național Individual U20 de Lupte organizat la Piatra Neamț

Sala Polivalentă din Piatra Neamț este în acest week-end, 22-24 mai, gazdă a Campionatului Național Individual U20 la lupte greco-romane, lupte feminine și lupte libere.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Federației Române de Lupte, al Clubului Sportiv Ceahlăul și al autorităților locale din Piatra Neamț. Intrarea spectatorilor este gratuită, iar organizatorii îi așteaptă pe iubitorii sportului să susțină viitorii campioni ai României.

Start la Campionatul Național Individual U20 de Lupte organizat la Piatra Neamț

Înaintea primelor confruntări de pe saltea, organizatorii au susținut ședința tehnică oficială, la care au participat reprezentanții cluburilor, antrenorii și oficialii Federației Române de Lupte. În cadrul întâlnirii au fost prezentate ultimele detalii privind regulamentul competiției, programul meciurilor și aspectele organizatorice.

 

 

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...

VIDEO-FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Un accident s-a petrecut în această seară, 12 iunie,...

Piatra-Neamț. Sunt așteptate să depună cereri cuplurile ce împlinesc 50 de ani!

Cuplurile care împlinesc 50 de ani, inclusiv până în...