Pe site-urile de socializare, în special pe TikTok, a apărut un nou „challenge” între copii și adolescenți care vine la pachet cu mari riscuri pentru sănătate. „Provocarea Paracetamol” a provocat deja moartea unui copil de 11 ani din Statele Unite, în urma unei supradoze cu acest medicament care a dus la cedarea ficatului și apoi a întregului organism al copilului. În județul Neamț nu au fost înregistrate cazuri de supradozaj până acum.
Provocarea presupune înghițirea a cât mai multe pastile de paracetamol. Medicii atrag atenția asupra faptului că ficatul copiilor nu deține încă toate mecanismele necesare pentru a detoxifia complet organismul, astfel încât riscurile sunt foarte mari, variind de la îmbolnăviri ale ficatului, până la decesul copiilor care iau supradoze din acest medicament.
„Într-adevăr consumul exagerat de paracetamol poate conduce la insuficiență hepatică, destul de gravă la copii. La noi de 10 ani de zile facem campanii și informări în legătură cu acest aspect al consumului necontrolat de medicamente. Chiar și noi, asistenții de pe ambulanțe, discutăm cu mamele despre aceste lucruri și încercăm să prevenim consumul exagerat de medicamente, în special de paracetamol”, a declarat asistent Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al SAJ Neamț.
Autoritățile medicale și administrative din Europa au emis alerte pentru această provocare, de la începutul acestui an. Încă de anul trecut medici, specialiști din sănătate și părinți îngrijorați au ieșit în spațiul public și au vorbit despre pericolele consumului excesiv de paracetamol. Anul acesta s-au alăturat acestui demers și producătorii de medicamente din țară și străinătate.
În România, Avocatul Poporului a cerut inspectoratelor școlare să ia măsuri pentru a informa elevii, profesorii și părinții în legătură cu acest fenomen. Toate unitățile de învățământ din județul Neamț au primit o adresă informativă din partea Inspectoratului Școlar al Județului Neamț pe această temă.
„Din păcate, provocările de acest gen pot duce la o utilizare abuzivă a acestui medicament, care este disponibil fără prescripție medicală, punând în pericol sănătatea persoanelor care îl utilizează pentru scopuri ce nu sunt recomandate de către profesioniști în domeniul sănătății”, avertizează Avocatul Poporului și ISJ Neamț.
Directorii și conducerile școlilor urmează să realizeze planuri de informare a elevilor, părinților și profesorilor în ideea de a preveni apariția acestei provocări periculoase în rândul copiilor, al elevilor.
„Am fost informați, tocmai ce am primit adresa de la Inspectoratul Școlar prin care ni se recomandă să informăm elevii, părinții, despre riscurile pe care le implică această provocare. Noi avem chiar mâine la ora 12:00 o ședință de lucru cu toți profesorii din școală și una dintre temele pe care le vom discuta va fi aceasta. Am discutat cu medicul școlar și cu asistenta și vor începe de vineri să informeze și ele elevii și cadrele didactice despre riscurile abuzului de medicamente. Profesorii diriginți vor informa, vor monitoriza, vor interveni dacă, Doamne ferește!, va fi cazul, fie prin intermediul ședințelor cu părinții sau pe grupurile de comunicare de pe Whatsapp, iar părinții trebuie să discute deschis cu copiii despre presiunile și riscurile care pot să apară prin astfel de provocări pe site-urile de socializare”, a precizat prof. Teodora Simionel, directorul Școlii nr. 8 din Piatra-Neamț.
Angela Croitoru