0:00

Un nou măr al discordiei la judeţ: Drumul Războienilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cu ocazia lansării proiectului de reabilitare al Ambulatoriului de Specialitate din cadrul SJU Neamț, președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, nu a trecut cu vederea nici alte subiecte ”la ordinea zilei”. El s-a declarat nemulţumit de modul în care, pe motive nelămurite, consilierii județeni de la PSD refuză să voteze anumite proiecte de hotărâre. De data aceasta mărul discordiei a fost drumul județean 208 G, drum pentru finalizarea căruia în plenul legislativului nemțean ar trebui să se ia o hotărâre prin care să se aloce suma de 650.000 de lei pentru finalizarea lucrării.

”Drumul Județean 208 G, a fost modernizat, cu 21 miliarde de lei, iar  termenul limită pentru recepție este data de 5 august. Din acești bani, un procent de 10%, adică 650.000 lei, au fost prevăzuți pentru cheltuieli diverse și neprevăzute. Noi avem nevoie de ei pentru a reface două poduri, în zona Războieni, deteriorate în urma calamităților din mai și iunie, pentru a putea face astfel, pe data de 5 august, recepția lucrării. Acest termen este limită, altfel putem pierde toată finanțarea europeană. Am auzit că ieri, grupul de consilieri județeni PSD au fost sfătuiți de președintele Arsene să nu voteze alocarea sumei de 650.000 de lei. Numai o minte bolnavă ar spune așa ceva în condițiile în care UE, dacă nu respectăm termenul limită, ne va cere banii înapoi pe întregul proiect”, a precizat şeful CJ Neamţ.

Prezent la conferința de presă, Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț, provenit din rândurile consilierilor PSD a încercat să explice despre ce este vorba: ”Legat de drumul județean 208G, nu este luată încă nici o decizie, nimic nu este definitiv. Urmează să se studieze problema și să decidem joi după amiază. Trebuie să studiem, să fim documentați, am cerut devizul pentru a vedea ce reprezintă suma și lucrările de la acest drum”. Dan Manoliu nu a precizat dacă analiza se face de către consilierii PSD la nivelul documentaţiei tehnice sau de către activul de partid la nivelul intereselor politice.

Ca să nu existe nici un fel de dubiu cu privire la ţinta sa, preşedintele Tărâţă a indicat cine este cel care doreşte să se opună proiectului şi l-a rugat pe vicepreşedinte: ”Învățați-l pe acest Arsene să citească eu știu că dumnealui a făcut școala la «și alții». Aș vrea să văd, la ședința de vineri, și voi solicita, vot uninominal, să spună fiecare de ce nu este de acord cu acest proiect și mai ales pe spinarea cui?”.

În privinţa celor două poduri de la Războieni există într-adevăr probleme în urma inundaţiilor şi oamenii care locuiesc în zonă au făcut cereri la primărie pentru repararea lor, în aşa fel încât să aibă acces către locuinţe.

Conferinţa de presă i-a dat prilejul şefului CJ să mai precizeze o dată ce-şi propune cu prioritate pentru mandatului: scăderea prețului la apa livrată de Apa Serv și aducerea Spitalului Neamţ la standardele cerute.

”Am promis că voi aduce bani în Neamț, atât cât sunt eu vremelnic aici, și spun încă o dată că targetul meu este Spitalul Județean Neamț și Apa Servul, chiar dacă unii din presa locală scriu despre ceea ce se întâmplă, în funcție de cum sunt plătiți și în funcţie de interese, fac tangouri. Ar trebui abordate toate aceste subiecte, inclusiv cel al contractelor cu deșeurile din comunele din județ. Chiar dacă o parte din presă deturnează adevărul ar trebui să se știe că la Neamț lucrurile se fac corect și nu pe bază de comisioane. Eu sunt obișnuit cu acuze de doi lei. În ultimele zile, Apa Servul a apărut în mass-media cu tot felul de comunicate prin care spune că face și drege. De ce nu vin să spună de ce sunt atâtea pierderi pe care le suportăm noi toți. Dacă dorim să tolerăm în continuare furtul și bătaia de joc, eu nu pot să tolerez așa ceva”, a declarat Culiță Tărâță, președinte al Consiliului Județean Neamț

Irina CĂLIN

Articolul precedent”Este foarte greu să-l ții sub control pe președinte”
Articolul următorCine-o pus consiliu-n drum

1 COMENTARIU

  1. Bravo d-le presedinte Culita Tarata ia taurul de coarne si doboaral ca multi neispraviti sunt in gradina Domnulu printre care si acest Arseni , acesta crede ca si in parlamentul Romaniei se schimba valuta si joaca Ursareasca . In toamna trecuta prostimea a votat cu sloganul „jos Basescu” , noroc de” Ciurcica” (ciuvica) ca ne mai lumineaza mintea cu prostiile lui !

Comentariile sunt închise.