0:00

Cine-o pus consiliu-n drum, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cine o zis că politica ia vacanță înseamnă că e rudenie cu ăsta den mijloc, că de două zile n-o mai ieșit din beci. S-o încuiat înăuntru și ne-o lăsat pe mine și pă cumătru’ cu perciunii în bună regulă, să ne batem capu’ cu toate dumele care vin buluc pe capu’ nostru. Ultima zice de partidu’ cel dinamic, recent înființat, care de când o depus actele la trebonal e într-o continuă mișcare. Ba după membrotei, ba după televizoare în care să apară, ba după sediu. Asta cu sediu se pare că o rezolvat-o, că de sportivi ce sunt e vorba să se instaleze în locu’ celor ce se ocupă cu sporturile pă județ, că zice că nu e de nasu’ lor. Acuma, e de înțeles că o viluță pă Ștefan cel Mare nu-i de lepădat mai cu seamă că, dacă mișcarea are soarta etnicului la mal, se poate transforma lejereanu într-o sumă frumușică cu destinații, zicem noi, nebănuite, chit că cumătru’ nu crede.

Ziceam mai zilele trecute cum că partidu’ mov la gingii nu să simte prea bine la pipote, motivul fiind mișcarea dă personal den interioru’ filialei, că unii pleacă, alți fac joc de glezne. Alianțe nu prea știu să face, că au încercat și tot la pedelei au ajuns. Că ceilanți cu care au jucat la majoritate le cam dau cu flit, așa că șăfu’ lor era cât pe ce să se dea lovit și lase filiala pă Cuejdi să se ducă în aval. Noroc că pedeleu și tărăniștii (care o mai rămas) îs mai miloși și se pare că i-o luat la remorcă să face o majoritate gheboasă pren unele locuri. Acuma, eu nu cred că pepededeii știu ce fac, că nu au ținere de minte de când au zis în campanie c-o să ne dea la fiecare câte douăzăci de mii de coco de pleașcă, bașca o să scoată regiunea din codu’ maro dă nivel de trai, ca să nu mai vorbim de căutatu’ Elodiei. Mai mult, dacă se operează dumele cu epurările dă membri zăbăuci cu interesele, or să ajungă șă se numere între ei pe degetele de la o singură mână, cealaltă fiind ocupată cu alte manopere.

Aceeași șpionelă care ne-o dat duma cu regulamentu’ de urcat în fotoliul derectorului de șpetal făcut de doamna Dana pentru dânsa, ne mai zice că doamna vice (sărutăm mâinile și prezentăm complimenturi) e supărată foc den două motive. Unu, că nu are timp să învețe ce-o pus doamna Dana pă listă, că-i vremea afinelor și a o seamă de dulceți, și doi, tot pe doamna Dana, că la ce organigramă o ticluit, ’mneaei, ditamai vicele, o să supervizeze numai prestațiile fetelor de la curățenie și a câtorva portari. Acuma, este o vorbă că cine aleargă după cu doi iepuri care trebe prinși și făcuți mâncărică rece cu măsline, sigur mănâncă compot de dude. Așa că, îmi zice cumătru’, să-i mai dăm o funcție în vizor gingașei doamne vice, pentru că în opiniunea lui, dacă prinzi trei iepuri, dai drumu’ la unu și rămâi cu doi. Adică să contrazice proverbele și credem că și mișcarea face bine. Aferim, cumătre ! Ai gândit ca un letopiseț!

Articolul precedentUn nou măr al discordiei la judeţ: Drumul Războienilor
Articolul următorBani pentru ATOP de la CJ