Un autoturism BMW a intrat într-un cap de pod, în noaptea de 11 spre 12 mai, la ora 3, în zona Castelului de apă, pe E 85.
”La locul indicat s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare”, a declarat slt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”În urma accidentului au rezultat două victime (șoferul și pasagerul din dreapta) care au fost preluate de echipaje de la SAJ. Pompierii au asigurat măsuri PSI și au curățat carosabilul de scurgerile de carburant”.
Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul oboselii.
”Din primele cercetări a reieșit că, în timp un tânăr de 24 de ani, din localitatea Sagna, conducea un autoturism pe DN 2, pe fondul oboselii și fără a adapta viteza de deplasare, a pătruns în sensul giratoriu, moment în care a intrat în coliziune cu bordura ocolitoare, fiind proiectat într-un podeţ din beton de pe E 583”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui bărbat de 34 de ani, din localitatea Sagna, pasager în același autoturism. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
C.M.