Sunt 279 bilete pentru tratament balnear în stațiuni, inclusiv de pe litoral, distribuite de Casa Județeană de Pensii Neamț pentru luna august. Între cei care au primit bilete de tratament sunt și 18 salariați și pensionari încadrați cu handicap. Numărul cererilor înregistrate a ajuns la 5.828 acum, față de cele 3.952 înregistrate în luna martie, la debut. Au fost distribuite 1.585 de bilete pentru tratament de CJP Neamț, până acum.
A 11-a serie de bilete de tratament are ca dată de intrare în stațiuni 19 august, perioada de tratament fiind de 12 zile, iar întreg sejurul fiind de 16 zile. Este a treia lună consecutiv când sunt repartizate bilete și în stațiunile de pe litoral: Amara, Bălțătești, Covasna, Saturn, Vatra Dornei, Herculane, Felix, Eforie Nord, Neptun, Căciulata, Mangalia, Slănic Moldova, Târgu Ocna, Lacu Sărat, Techirghiol, Sovata, Geoagiu Băi, Buziaș, Covasna, 1Mai – Oradea, Pucioasa, Nicolina, Olănești și Sarata Monteoru. Persoana care renunță la bilet mai poate obține un alt sejur doar dacă rămân bilete nerepartizate.
(C.I.)