Un copilaș de 5 luni a murit în urma incendiului ce a izbucnit în camera în care era împreună cu alți doi frați. Tragedia s-a produs în această după-amiază, 18 ianuarie, la Bălușești, comuna Icușești. În casă erau copiii, când jarul căzut din sobă a provocat incendiul, iar pătuțul celui mic era chiar lângă sobă. La un moment dat, mama acestora a văzut fumul și a intrat în casă, i-a scos pe copii, dar cel mic n-a mai putut fi salvat. Copilul tocmai fusese botezat ieri.

(foto SVSU Icușești)

După apelul la 112, primii au ajuns la fața locului pompierii voluntari de la SVSU Icușești. „La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești. Pompierii voluntari din cadrul SVSU Icușești au localizat incendiul care s-a manifestat în interiorul unei camere dintr-o locuință, cu degajare mare de fum. În interiorul camerei erau trei copiii minori. Aceștia au fost evacuați de mama lor până la sosirea forțelor de intervenție. Forțele de intervenție au găsit la fața locului un sugar de 5 luni în stop cardio-respirator, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare. Din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD declarând decesul. În urma incendiului a ars patul care se afla în imediata apropiere a sobei. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost jarul/scântei căzut din sistemele de încălzire”, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

C.I.

Articolul precedentOficial: Medii încheiate cu două note semestrial, 8 săptămâni pentru recuperarea materiei
Articolul următorDSP Neamț: Programarea în etapa 2 de vaccinare se poate face și la centrele mai puțin solicitate