Oficial: Medii încheiate cu două note semestrial, 8 săptămâni pentru recuperarea materiei

Clarificările mult așteptate privind încheierea mediilor pentru elevi, în sistemul online, sunt cuprinse în Ordinul Ministerului Educației și Cercetării 3.108/2021, publicat în Monitorul Oficial.

În acest ordin, publicat astăzi, 18 ianuarie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Neamț, se stabilește ca situația școlară să fie încheiată cu minim două note la fiecare disciplină, indiferent câte ore sunt alocate săptămânal disciplinei, prin panurile-cadru. Elevii care nu au avut de pe ce să învețe și vor fi amânați la finele semestrului I, își vor încheia mediile în următoarele 8 săptămâni de la revenirea la școală.

O altă precizare importantă se referă la elevii aflați în situație de corigență. Ordinul prevede ca aceștia să primească cel puțin 3 note, ultima notă fiind acordată în ultimele două săptămâni ale semestrului.

 

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...