Intervenție de 6 ore pentru stingerea unui incendiu de proporții

Intervenție de 6 ore pentru stingerea unui incendiu de proporțiiUn puternic incendiu a afectat o locuință din orașul Roznov iar pagubele produse de focul provocat cel mai probabil de un scurtcircuit sunt considerabile. Incidentul nedorit a avut loc pe 4 ianuarie și a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112. Au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Punctului de lucru Roznov cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, două echipaje cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și SVSU Roznov.

La ajungerea salvatorilor focul era generalizat la mai multe anexe gospodărești – adăposturi pentru animale și plante furajere – existând posibilitatea propagării la locuința aflată în imediata apropiere și la alte construcții învecinate. Flăcările au mistuit acoperișurile anexelor pe o suprafață de aproximativ 650 mp, 22 tone de plante furajere, 12 tone cereale, 12 panouri tip sandwich și bunuri de uz gospodăresc. A fost afectat un solar din vecinătate la care a ars 70 mp din folia de polietilenă deteriorându-se și structura din lemn.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Nu au fost victime. Intervenția pompierilor a durat aproximativ șase ore”, anunță ISU Neamț.Intervenție de 6 ore pentru stingerea unui incendiu de proporții

FOTO ISU Neamț

(G. S.)

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...