Un angajat din cadrul DGASPC a fost arestat pentru 30 de zile după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. Conform datelor de anchetă, acesta ar fi obținut aproximativ 100.000 de lei după ce a promis că poate facilita, printre altele, angajări în sistem sau obținerea atestatelor de asistent maternal.
Pentru dovedirea activității infracționale anchetatorii au făcut 25 de percheziții domiciliare, fiind vizate atât persoane care au dat banii cu titlu de mită, cât și angajatul DGASPC Vaslui. „În perioada 2019-2022, inculpatul Nechita Constantin, ar fi pretins și primit de la 23 de persoane sume semnificative de bani, totalizând 95.700 de lei și 8.700 de euro, pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra unor funcționari publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui sau din cadrul altor instituții publice”, conform DNA.
Banii ar fi fost pretinși și primiți de acuzat pentru „a rezolva” diverse solicitări ale doritorilor, referitoare la: angajarea în cadrul DGASPC Vaslui sau în cadrul altor instituții publice; acordarea atestatelor de asistent maternal; acordarea plasamentului familial al minorilor; aprobarea dosarelor de încadrare în grad de handicap și obținerea pensiilor de invaliditate. De menționat este faptul că, în același dosar sunt cercetate alte 22 persoane fizice, acestea având calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
(G.S.)