Topul Firmelor 2021 – un eveniment la care CCI Neamț celebrează performanța economică

A 29-a ediție a Topului Firmelor va avea loc în seara de 28 octombrie 2022 și va fi cu adevărat motiv de celebrare a performanțelor din economia privată a județului Neamț. După 2020, primul și cel mai dificil an de pandemie, firmele nemțene au reușit ca în 2021 să înregistreze creșteri semnificative, aspect evidențiat de Mihai Apopii, șeful Camerei de Comerț și Industrie Neamț, organizatorul mult așteptatului eveniment anual.

Topul Firmelor 2021 – un eveniment la care CCI Neamț celebrează performanța economicăÎn conferința de presă de astăzi, dedicată Topului Firmelor 2021, Mihai Apopii a venit și cu date concrete, din care reiese că un sfert din firmele analizate au reușit să se califice pe podium, potrivit datelor financiare din bilanțurile anuale. „Topul Firmelor pentru anul 2021 este organizat de Camera de Comerț și Industrie, singura instituție care are o lege prin care se abilitează să facă această analiză economică pe baza bilanțurilor depuse de firme, pe domenii de activitate. Pentru acest an, au îndeplinit criteriile de intrare în analiză 11.641 firme și ce este important este faptul că sunt mai multe firme care au depus bilanțul, față de anii din urmă. Știți că am mai reclamat diferența între numărul firmelor înscrise la Registrul Comerțului și numărul firmelor care au depus bilanț, era o zonă gri sau chiar neagră, puteam trage concluzia că multe firme ori au activitatea suspendată, ori nu depun bilanțul din motive care nu sunt tocmai ortodoxe. În acest an, constatăm că în urma unor intervenții repetate ale Camerei de Comerț și Industrie, avem 415 firme în plus care au depus bilanțul față de anul trecut”, a declarat șeful CCI Neamț.

Din punct de vedere tehnic, din cele 11.641 de firme active, au îndeplinit condițiile de top și au fost acceptate în clasament 4.818 firme, din care 1.142 s-au clasat pe primele 3 locuri. „Anul 2021, din perspectiva acestei analize, a fost un an bun: cifra de afaceri totală a firmelor care au depus bilanț este de 3081,28 milioane euro – în creștere cu peste 21%, profitul brut total a fost de 360 milioane euro – în creștere cu peste 56%, în condițiile în care numărul de angajați a crescut cu doar 4,44%, de la 45.625 salariați, la 47.649 de salariați anul trecut. Aceasta înseamnă că anul 2021 este un an de ieșire din pandemie, de aici aceste creșteri substanțiale. Vom vedea ce se va întâmpla în 2022, pentru că trecem printr-o perioadă de descreștere, din cauza multiplelor crize, de energie, de restrângere a piețelor. Pentru topul care premiază cele mai performante firme, important este că firmele care s-au clasat în primele 3 locuri au realizat creșteri ale profitului net și al numărului de angajați, deci o evoluție pozitivă a economiei județului Neamț în anul trecut și aceste firme merită să fie cunoscute, aduse în atenția comunității, a politicienilor, a administrației județului Neamț și în egală măsură să fie apreciate și respectate”, a adăugat Mihai Apopii.

Topul Firmelor 2021 – un eveniment la care CCI Neamț celebrează performanța economicăConcret, datele referitoare la cele 1.142 de firme care s-au calificat pe podium arată că acestea dețin 66,75% din profitul brut al județului Neamț și 50,01% din totalul angajaților, potrivit bilanțurilor. Structurat pe domenii de activitate, cele mai multe sunt din servicii, comerț și industrie, dar ca cifră de afaceri aportul cel mai mare este al industriei – peste 733 milioane euro, urmat de comerț – peste 617 milioane euro, servicii – peste 317 milioane euro, construcții – aproape 213 milioane euro, agricultură – peste 125 milioane euro, în timp ce domeniul cercetare, dezvoltare și tehnologii înalte din județ deține peste 13 milioane euro și turismul peste 37 milioane euro.

În sinteză, datele firmelor premiate pentru activitatea de anul trecut și puse la dispoziție de CCI Neamț arată așa:

* 287 firme din industrie – 733,43 milioane euro cifra de afaceri – 79,37 milioane euro profit brut – 11.788 salariați

*302 firme din comerț – 617,39 milioane euro cifra de afaceri – 56,29 milioane euro profit brut – 3.688 salariați

*332 firme din servicii – 317,32 milioane euro cifra de afaceri – 51,16 milioane euro profit brut – 4.928 salariați

*80 firme din construcții – 212,92 milioane euro cifră de afaceri – 24,31 milioane euro profit brut – 1.777 salariați

*61 firme din agricultură – 125,43 milioane euro cifră de afaceri – 20,02 milioane euro profit brut – 926 salariați

*35 firme din cercetare dezvoltare high tech – 13,14 milioane euro cifră de afaceri – 3,86 milioane euro profit brut – 202 salariați

*45 firme din turism – 37,16 milioane euro – 5,86 milioane euro profit brut – 519 salariați.

Cristina Iordache

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...